Săpunaru, un car de nervi după bătaia cu Paramatti: "A venit el să arate emblema pe Giulești! Suntem proști"
Cristi Săpunaru a fost eliminat la finalul meciului Rapid - FC U Craiova, scor 2-3, după un conflict cu fundașul oaspeților, Lorenzo Paramatti.
La finalul partidei, spiritele s-au încins, iar Cristian Săpunaru a fost autorul unui gest violent asupra fundașului oltenilor, Lorenzo Paramatti. Italianul de la FC U Craiova a fost surprins de camerele TV discutând cu arbitrul Marcel Bîrsan și cu Rareș Ilie, moment în care Săpunaru s-a dus direct către Paramatti și l-a împins zdravăn. Centralul a încercat să îl calmeze pe căpitanul Rapidului și chiar l-a ținut, însă experimentatul fundaș a continuat să se certe cu adversarii, nefiind clar motivul disputei.
Săpunaru, un car de nervi după conflictul cu Paramatti
În ciuda reacției nervoase a lui Săpunaru, Marcel Bîrsan nu l-a avertizat pe teren pe jucătorul Rapidului, însă, le-a arătat cartonașul roșu ulterior, atât fundașului, cât și lui Lorenzo Paramatti. Decizia centralului ar fi venit după ce conflictul fizic dintre fotbaliștii celor două echipe ar fi continuat pe tunelul de la vestiare.
La interviul de după meci, Săpunaru a spus că reacția sa nervoasă a venit după un gest provocator al lui Paramatti, care le-a arătat fanilor rapidiști sigla clubului oltean. Căpitanul giuleștenilor nu s-a ferit de cuvinte nici când a vorbit despre prestația echipei sale.
"Băiatul cu ei de la numărul 5 sau cu numărul 3, nici nu știu. A început să arate el pe Giulești emblema și toate alea. M-am dus eu pe vreun stadion sau ați mai văzut jucători reprezentativi să arate emblema ca să râdă de jucători și de suporterii adverși? Ai câștigat, du-te, tată, la vestiare. Mi-am găsit și cui să-i răspund... nu-mi pare rău de nimic, îmi pare rău doar de rezultat, suntem proști.
Am avut o ocazie în prima repriză, 1-1. Am început prost repriza a doua, luăm un gol din greșeala noastră. După aia, revenim în meci, avem o grămadă de ocazii, nu putem să înscriem. 2-2, minge lungă, venim pe mingea a doua, șut și gol.
Aia e, mergem înainte, trebuie să câștigăm la Mioveni ca să terminăm pe locul 7. Nu ne-am aventurat, fusese o lovitură liberă a lor, eram toți în defensivă. A fost o minge lungă și am uitat să ne mai apărăm.
Nu s-au complicat lucrurile, suntem tot pe primul loc, suntem obligați să câștigăm pe Mioveni. La câte ocazii am avut în repriza a doua și cât am făcut pressing, nu cred că am făcut un joc slab, dar nu am marcat cât trebuia pentru a câștiga meciul", a spus Săpunaru.
În urma sancțiunilor dictate de Marcel Bîrsan, Săpunaru și Paramatti vor fi suspendați cel puțin două etape, ceea ce se înseamnă că jucătorul Rapidului va rata măcar posibilul prim baraj pentru Conference League.
După eșecul cu FC U Craiova, Rapid rămâne pe primul loc în play-out, cu 39 de puncte, la egalitate cu Sepsi și cu o lungime peste FC Botoșani. În ultima rundă, giuleștenii joacă pe terenul lui CS Mioveni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News