Rezultatele modeste și eșecul din Cupa României cu Metalul Buzău, scor 0-1, l-au făcut pe Mihai Rotaru să răbufnească la finalul meciului de joi.
Patronul Universității Craiova l-a îndemnat indirect pe Costel Gâlcă să-și dea demisia, doar că antrenorul oltenilor a refuzat acest lucru.
Sare în apărarea lui Costel Gâlcă: ”Nu el e de vină! Trebuie lăsat să ducă tot anul”
Ioan Andone a vorbit despre situația din Bănie și e de părere că Gâlcă trebuie lăsat la cârma Universității Craiova până la finele actualei stagiuni, ca să-și ducă planul până la capăt.
Mai mult, Andone susține că Gâlcă este un antrenor bun și că nu el e vinovat pentru situația tensionată în care se află trupa de pe ”Ion Oblemenco” în campionat și, mai nou, în Cupa României.
”E un antrenor foarte bun. Nu el e de vină. Trebuie lăsat să ducă tot anul. Sunt multe lucruri care nu sunt în regulă. Nu aveau voie în niciun caz să piardă la Buzău. N-ai voie să te duci la Buzău să pierzi. Nu ai voie”, a spus Ioan Andone.
Bilanțul lui Gâlcă la Craiova
Costel Gâlcă a fost numit antrenor la Universitatea Craiova pe 17 aprilie. A strâns 24 de partide și a înregistrat 11 victorii, 7 remize și 6 înfrângeri.
În campionat, Universitatea Craiova se află pe locul 3, cu 21 de puncte, însă în ultimele nouă meciuri oficiale a obținut o singură victorie.
Pentru olteni urmează meciul cu FCSB, de pe Ion Oblemenco, programat duminică, de la 21:00, în etapa a 15-a din Superliga.
În ciuda eșecului cu Metalul Buzău, Universitatea Craiova păstrează șanse pentru calificarea în fazele eliminatorii din Cupa României, însă adversarele vor fi mult mai dificile, cel puțin pe hârtie. Oltenii vor mai juca în grupe împotriva celor de la Petrolul Ploiești și FCSB.