EXCLUSIV ”Șarpele” de la FCSB! Ciprian Marica a explicat cine este jucătorul care se potrivește ca o mănușă în jocul vicecampioanei
Ciprian Marica a vorbit despre stilul de joc al celor de la FCSB, echipă care a câștigat din nou la scor în Liga 1, 4-0 cu FC Argeș.
Fostul internațional, care a evoluat pentru Stuttgart, Schalke sau Getafe, a explicat de ce Florin Tănase, care este golgheterul campionatului, se integrează perfect în jocul vicecampioanei.
Ciprian Marica: ”FCSB are nevoie de un 'șarpe'”
„FCSB își domină adversarul, nu joacă cu minge lungă, la bătaie, cu centrări la cap, cu toate că am văzut că marchează goluri din corner. Nu are nevoie de un atacant masiv, de gabarit. Are nevoie de un atacant care să fie mingicar, combinativ, să fie un ”șarpe”, poate am putea spune, alunecos, cum e cazul lui Florin Tănase.
Un jucător care are abilitatea asta în careu, are îndemânare. FCSB nu are nevoie de un atacant în adevăratul sens al cuvântului, cum e Kane la Tottenham. E cu totul alt stil de joc, de asta se pliază atât de bine Florin Tănase la FCSB”, a spus Ciprian Marica, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Florin Tănase a marcat și în meciul cu FC Argeș, din penalty, și a ajuns la 19 reușite în acest sezon de Liga 1, cifră la care se mai adaugă și șapte assist-uri, în 33 de partide.
Cota de piață a decarului de la FCSB este de 5,5 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News