SCANDAL la Craiova! Fostul vicepresedinte al Universitatii spune ca a fost lovit de un bodyguard al lui Mititelu!
Fostul vicepresedinte al echipei Universitatea Craiova, Lucian Mitu, sustine ca a fost agresat, luni dupa-amiaza, in centrul orasului, de catre una dintre garzile de corp ale lui Adrian Mititelu, in timp ce statea de vorba cu doi apropiati ai clubului.
Fostul vicepresedinte al echipei Universitatea Craiova Lucian Mitu a declarat ca incidentul a avut loc pe Calea Unirii, in apropriere de sediul clubului de fotbal.
"Eram pe Calea Unirii cand avocatul Clubului Universitatea Craiova si un sofer au strigat la mine. M-am dus sa vorbesc cu ei. La un moment dat a venit si unul dintre bodyguarzii lui Adrian Mititelu care le-a spus: «ce stati de vorba cu nenorocitul asta?!», dupa care mi-a dat un picior in zona bazinului. Am fugit imediat la Televiziunea 3TV, dar a venit dupa mine in post. Eu am intrat intr-un birou si asa am scapat. Este angajatul lui Adrian Mititelu", a declarat Lucian Mitu.
El sustine ca va depune la Sectia 1 Politie Craiova o plangere penala impotriva bodyguardului lui Adrian Mititelu, pe care il acuza de agresiune.
“Ma duc la IML sa-mi scot certificat medico-legal, dupa care am sa depun plangere la Sectia 1 Politie. Nu se poate asa ceva. Dupa ce am lucrat sapte ani la ziar (Editie Speciala – n. r.) si am fost si vicepresedinte la Club asta e multumirea. Sa fiu batut in centrul Craiovei”, a mai spus fostul vicepresedinte al Universitatii Craiova.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie a Judetului (IPJ) Dolj, agent Amelia Caprarin, a afirmat ca un echipaj al sectiei de politie a fost solicitat sa intervina dupa ce fostul vicepresedinte al Universitatii Craiova a sesizat ca a fost agresat.
“Au fost identificate cele doua persoane implicate, atat cea care sustine ca a fost agresata, cat si presupusul agresor. In momentul de fata presupusul agresor se afla in drum spre Bucuresti cu echipa de fotbal. La fata locului persoana care a sesizat agresiunea a refuzat sa depuna plangere la politie, dar a spus ca se mai gandeste. Politistii l-au informat cu privire la termenul legal in care poate depune plangerea”, a afirmat agentul Amelia Caprarin.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News