Scandal la CSA Steaua: ”El a vrut să ne taie salariile!” Adrian Bumbescu și George Ogăraru, în centrul discuțiilor
Echipa armatei are probeme interne. George Ogăraru, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al clubului militar, este acuzat că ar fi cerut tăierea salariilor mai multor persoane din stafful echipei.
Bumbescu atacă
Adrian Bumbescu a declarat că într-adevăr George Ogăraru a încercat să reducă bugetul prin micșorarea salariilor celor din stafful echipei.
„George Ogăraru a vrut să ne taie salariile, dar nu s-a putut. De ce? Cred că acest lucru e mai bine să îl întrebați pe el. Dar este adevărat că a vrut să ne taie salariile”, a declarat Adrian Bumbescu pentru ProSport.
Ogăraru se apără
George Ogăraru a reacționat și el, pe Facebook, mai ales că a fost acuzat, pe rând, de Rodrigo Mușat și Teo Anghelini. Iată ce a postat Ogăraru:
”Referitor la noile articole apărute ieri intr-un ziar “prieten”, nerăbdător să preia orice de la oricine, care are ceva murdar de aruncat înspre mine (deși cred că ținta este mereu clubul Steaua), de această dată răspunzând prezent solicitărilor fostului antrenor din cadrul centrului de copii și juniori al Stelei, mă văd nevoit să aduc următoarele lămuriri :
1. Mușat Rodrigo precum și alți doi antrenori, care in acest moment nu mai fac parte din organigrama sectei de fotbal a clubului Steaua, au avut contracte scadente la finele sezonului trecut iar comisia tehnică a secției de fotbal alături de conducerea clubului, au decis să nu li se mai prelungească contractul din motive care tin strict de capacitatea lor profesională. Așadar persoana mai sus menționată MINTE, pe lângă multe altele, și când spune că lui i s-a tăiat 10% din salariu.
2. Tot această persoană MINTE când spune despre domnii Bumbescu, Iovan, Sătmăreanu, Troi că ar fi victime ale unor scăderi salariale. Înțeleg asocierea cu aceste nume pentru a manipula publicul cititor dar acest lucru este cu atât mai josnic și lipsit de bun simț.
4. Deși am avut ca obiectiv in contract promovarea în liga a doua si am fost foarte implicat pe partea administrativă , nu mi-am asumat niciodată personal această promovare și în niciun caz nu am folosit acest pretext pentru a obține o mărire salarială. O nouă MINCIUNĂ. In schimb am făcut tot posibilul și am reușit sa atrag, din sponsorizări si contracte de publicitate, toate fondurile necesare pentru ca absolut toți membrii echipei de seniori să își primească primele si bonusurile pentru promovare.
3. Suntem bucuroși că am reușit să atragem la Steaua, noi antrenori, tineri, talentați, educați, cu mult bun simț și foarte buni pedagogi. În egală măsură mă bucură faptul că am reușit, împreună cu conducerea clubului, să păstrăm în departamentul de Scouting fostele Legende ale clubului, nume precum Bumbescu, Anghelini, Aelenei, Troi sau Sătmăreanu.
5. Înțeleg că rezistența la schimbare este foarte mare la fel cum observ și faptul că ascensiunea rapidă din ultima perioadă a secției de fotbal a clubului Steaua naște foarte multă invidie și răutate. Știu că vom primi lovituri din toate direcțiile, cele mai meschine vor fi mereu din interior (eu mi le-am asumat odată cu semnarea contractului) însă nu ne vom opri aici și nu vom face compromisuri. Vom crea o academie de fotbal sustenabilă, bază solidă pentru echipa de seniori a Stelei și pentru echipa națională de fotbal a României, o mândrie pentru toată suflarea stelistă! Asta este promisiunea mea!
6. În ultima perioadă, din ce in ce mai mulți copii aleg Steaua pentru a-și dezvolta pasiunea și pentru îndeplinirea viselor iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Fortza Steaua!”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News