VIDEO Scandal în Giulești! Liderul galeriei lui Rapid nu a fost lăsat pe stadion din cauza numelui de pe abonament
Înaintea derby-ului din etapa a opta din Superliga României, dintre Rapid și Dinamo, au avut loc incidente teribile în afara stadionului.
Interesul pentru confruntarea dintre cele două rivale a fost unul imens, toate biletele puse la vânzare fiind epuizate în doar câteva zile.
Pentru a evita anumite probleme și infiltrarea suporterilor adverși în galerii, tichetele au fost comercializate nominal, iar la intrarea pe stadion s-a verificat cu strictețe ca datele de pe biletele să corespundă cu cele de pe actele de identitate.
Liviu Ungureanu, acces cu dificultate pe Giulești?
Înainte de startul meciului, liderul galeriei lui Rapid a întâmpinat dificultăți să intre pe stadion, din cauza neconcordanței dintre numele de pe abonament și cel din buletin.
"Sunt posesorul unui abonament pe care scrie Bocciu, porecla mea. Domnii de la Jandarmerie au vrut CNP, nume, prenume și fotografie. O firmă de ticketing din România nu are cum să-mi prelucreze datele cu caracter personal fără acordul meu.
Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta. Nu știu cum a fost stabilit acesta un meci cu grad de risc. Până la urmă am ajuns la un acord, chiar dacă este târziu", a declarat Liviu Ungureanu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News