Scandările care au dus la întreruperea meciului dintre Sepsi și FCU! Ce au strigat fanii olteni
Duelul din etapa cu numărul 23 din sezonul regulat al Superligii dintre Sepsi OSK și FCU Craiova a avut parte de un final neașteptat.
În minutul 26 al meciului, arbitrul Andrei Chivulete a întrerupt partida pentru zece minute din cauza scandărilor rasiste care răsunau din peluza suporterilor olteni.
Ulterior, jucătorii au revenit pe teren, însă după doar 15 secunde „centralul” Chivulete a pus capăt partidei, deoarece scandările rasiste au continuat.
”<<Afară, afară cu b******i din ţară>> şi <<afară, afară cu ungurii din ţară>>, pe lângă alte cuvinte mai <<colorate>>”, ar fi fost scandările care au dus la oprirea meciului, potrivit Orangesport.
Dioszegi arată cu degetul spre fanii olteni
Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a susținut la finalul meciului că oltenii au fost cei care au căutat în continuu scandal, suporterii echipei sale comportându-se exemplar.
„Galeria echipei FCU Craiova în loc să susţină echipa a scandat tot timpul numai lozinci rasiste şi xenofobe şi împotriva domnului Mititelu. Galeria noastră nu a răspuns, nu a scos nici măcar un singur cuvânt, doar a susţinut echipa în ungureşte. Suporterii noştri s-au comportat exemplar. Suporterii adverşi au venit cu scandal.
Nu sunt bucuros absolut deloc de acest deznodământ, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a întrecut orice limită. Da, va avea efect suspendarea jocului, pentru că oamenii normali trebuie să înţeleagă că fotbalul este un sport şi nu trebuie să fie altceva”, a spus Dioszegi la Digisport - mai multe detalii AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News