Galeriile celor două echipe, Peluza Cătălin Hîldan (Dinamo) și Peluza Nord (FCSB), s-au întrecut în scenografii spectaculoase înainte de startul meciului de pe Arena Națională.
"Ceea ce facem în viață are ecouri în eternitate", a fost mesajul fanilor "câinilor", însoțit de o imagine a protagonistului filmului "300". Nici fanii de la tribuna a doua nu au stat cu mâinile în sân, aceștia afișând un mesaj ironic la adreasa rivalilor: "Circul stelelor".
De cealaltă parte, suporterii campioanei FCSB au afișit mesajul "Steaua, your worst nightmare".
Echipele de start la Dinamo - FCSB
Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Politic; Rezerve: Roșca – Licsandru, Soro, Abdallah, Peagu, Bani, Patriche, Caragea, Luna, Mărginean, Costin
FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Miculescu, Șut, Olaru – Băluță, Bîrligea, Oct. Popescu; Rezerve: Vlad – Panțîru, Ștefănescu, Edjouma, Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi, Ngezana, Alhassan, Luis Phelipe.
Dinamo - FCSB, 20 octombrie, ora 21:00
9 august 2015, FCSB - Dinamo 0-0: a fost singura remiză albă consemnată în precedentele 52 de confruntări din campionat. Mai mult, media de goluri all-time (toate competiţiile) este una formidabilă - 2,84 goluri / meci.
Ultimul succes reuşit de dinamovişti pe prima scenă: 16 februarie 2020, Dinamo - FCSB 2-1.
12 septembrie 2021, FCSB - Dinamo 6-0 (marcatori Cl. Keşeru, Oct. Popescu, P. Vinicius, A. Cordea, V. Gheorghe, A. Miron), cea mai severă înfrângere suferită de roş-albi în cele 75 de sezoane strânse în principala competiţie internă.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 26 noiembrie 2023, Dinamo - FCSB 0-1, gol înscris de Florinel Coman. A fost al şaselea succes consecutiv reuşit roş-albaştri în campionat, fiind şi cea mai lungă serie cu victorii în derby-urile de pe prima scenă din istoria celor de la FCSB.