Se extinde ”lista trădătorilor”! Dorin Rotariu, new-entry printre dinamoviștii care au ales FCSB
Fostul dinamovist, liber de contract după despărțirea de Ludogoreț Razgrad, a semnat cu FCSB.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, l-a convins pe fostul dinamovist să semneze cu vicecampioana României. Interesul său pentru Rotariu este unul mai vechi, latifundiarul din Pipera încercând și în trecut să-l transfere la echipa sa.
Dinamovistul Dorin Rotariu a semnat cu FCSB
Chiar dacă inițial și-a dorit să-și continue cariera în străinătate (a avut negocieri cu o echipă din Arabia Saudită), Rotariu a ales în cele din urmă să revină în țară.
Dorin Rotariu își trece, astfel, numele pe lista foștilor dinamoviști care au ales să semneze cu echipa lui Gigi Becali. Ultimul a fost Deian Sorescu, împrumutat de vicecampioană în sezonul precedent de la Rakow Czestochowa.
Din 2003, de când Gigi Becali a preluat oficial clubul, lista a fost deschisă de Dorinel Munteanu, după care au urmat și alte nume importante din istoria recentă a fotbalului românesc.
Lista dinamoviștilor care au ales un transfer la FCSB:
- Dorinel Munteanu (Dinamo 1991-1993, FCSB 2004-2005)
- Mihăiță Pleșan (Dinamo 2005-2006, FCSB 2007-2010)
- George Galamaz (Dinamo 2004-2007, FCSB 2010-2012)
- Adrian Cristea (Dinamo 2005-2011, FCSB 2013-2014)
- Valentin Lemnaru (Dinamo 2006-2007, FCSB 2014)
- Gabriel Tamaș (Dinamo 2002-2003, 2005, 2008-2009, FCSB 2015, 2017)
- George Țucudean (Dinamo 2010-2013, 2013-2014, FCSB 2015)
- Srdjan Luchin (Dinamo 2011-2014, FCSB 2014-2015)
- Ciprian Marica (Dinamo 2001-2004, FCSB 2016)
- Harlem Gnohere (Dinamo 2015-2017, FCSB 2017-2020)
- Andrei Marc (Dinamo 2015-2016, FCSB 2019)
- Valerică Găman (Dinamo 2011, FCSB 2018)
- Cristi Bălgrădean (Dinamo 2010-2014, FCSB 2018-2020)
- Deian Sorescu (Dinamo 2018-2022, FCSB 2023)
Dorin Rotariu, vândut de Dinamo pentru 2,2 milioane de euro
Campioana Bulgariei l-a transferat pe Rotariu în iulie 2021, după ce și-a încheiat contractul cu Astana, oferindu-i un contract pe trei ani. După doar jumătate de sezon, atacantul a fost cedat temporar în Grecia, la Atromitos, unde a marcat patru goluri în 42 de apariții.
Crescut de Poli Timișoara, Rotariu a fost vândut în 2013 la Dinamo, pentru 1,1 milioane de euro. Formația din Ștefan cel Mare l-a cedat trei ani și jumătate mai târziu la Club Brugge, pentru 2,2 milioane de euro. Atacantul a mai evoluat pentru formații precum Mouscron sau AZ Alkmaar.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Rotariu, potrivit Transfermarkt
- 10 meciuri și un gol a strâns nepotul lui Iosif Rotariu la naționala României de seniori
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News