Se lauda ca e CEL MAI BETIV dinamovist! Povestea sa e senzationala. Nasul sau i-a LUAT NEVASTA
Povestea fostului campion dinamovist care spune ca este "Academician Profesor Doctor in Stiinte Alcoolice"
Gabriel Chirea
[email protected]
Fostul dinamovist zice ca petrecaretii lui Dinamo din ultimii ani - Tamas, Torje, Pulhac, Patrick Petre, Nedelcearu si ceilalti - sunt pistoale cu capse.
Constantin David (77 de ani) a facut parte din marea echipa a lui Dinamo, care a dominat autoritar campionatul romanesc la inceputul anilor '60. Un jucator talentat, el a mai evoluat la Dinamo Pitesti, unde Dobrin era doar un junior, si la Dinamo Bacau, de unde s-a retras dupa un meci cu Arsenal Londra. Este cunoscut si ca unul dintre cei mai versati bautori din istoria fotbalului romanesc, intr-o activitate pe care spune ca a ridicat-o la nivel de arta.
Ce varsta aveti?
Fac 77 de ani in cursul acestui an. Sunt nascut la fel ca si Parcalab, in aceeasi luna si in acelasi an. Eu noiembrie 21, el pe 5 noiembrie, ambii in 1941.
Cand ati ajuns la Dinamo?
Am fost junior la Progresul, in perioada 1955-1960, unde i-am avut antrenori pe Eugen Iordache si Cornel Dragusin. Progresul era o pepiniera pentru fotbalul romanesc in acea perioada. Cand am ajuns la Dinamo aveam aproape 19 ani, dupa ce jucasem o perioada foarte scurta, o jumatate de an la CFR Rosiori, in Divizia B. Am fost chemat pe Stadionul Giulesti pentru un trial al echipei nationale de juniori. Acolo m-a vazut Traian Ionescu si m-a intrebat daca accept sa vin la Bucuresti, ca sa fac armata la Dinamo. M-au luat pentru a juca fotbal la ei, ocazie cu care am facut si stagiul militar. Nu am mai facut armata pe bune, pentru ca, in acea perioada, daca aveai liceul terminat, te faceau ofiter. Asa am ajuns sublocotenent. Apoi am ramas numai in Dinamo - Dinamo Bucuresti, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau - din 1960 pana in 1971. In 1971, dupa meciul din Cupa Oraselor Targuri Dinamo Bacau - Arsenal Londra m-am lasat de fotbal, au fost niste discutii intre conducerea ministerului si clubul Dinamo si am acceptat serviciul in locul fotbalului.
La Dinamo Bucuresti cati ani ati jucat?
Patru ani, intre 1960 si 1964. Am castigat 3 titluri de campion si o Cupa a Romaniei. Nu am mai prins meciurile cu Real Madrid sau Inter Milano. Cu Inter am jucat intr-un amical la Bucuresti, era echipa mare a lor. Am avut colegi celebri - aproape toata familia Nunweiller, Ene, Alexandru Vasile, Utu, Tarcovnicu, Parcalab, Titi Fratila, Piti Varga... Cu Parcalab am fost si colegi de tabara la de la Brasov, la echipa nationala de juniori. Am prins meciuri doar la echipe nationale de juniori si la Romania B, am jucat intr-un meci cu Iugoslavia, in deplasare.
Cum era Dinamo in anii ’60?
In acea perioada, toti jucatorii erau prieteni, lucru care la ora actuala nu se mai intampla. De asta au avut rezultate marile echipe ale lui Dinamo, erau grupuri de prieteni. Sigur, mai era cate unul care mergea si mai spunea "Domne, vedeti ca ala a baut!", "Ala a fost la femei!"... Vorba romanului, "turnator". Nu se poate echipa care sa nu aiba pe cate unul care sa toarne in urechi. Pe parcurs il cunosteai, nu te mai duceai cu el, pentru ca turna. Am facut parte din generatia lui Dinamo care a dominat campionatul, a luat 4 titluri la rand, in 1961 am plecat in America, la New York, in primul turneu al unei echipe romanesti acolo. Am jucat 7 meciuri intr-un turneu de popularizare a fotbalului european si am iesit pe locul al doilea. Am jucat in cartierul Harlem, pe un stadion pe care il foloseau la baseball si fotbal american.
V-ar fi placut sa jucati in strainatate?
Erau conditii bune si in tara, dar era vorba mai mult de strictetea in ceea ce privea deplasarile. Noi, facand parte din echipa Dinamo, unde jucatorii erau verificati inainte de a ne angaja, nu am avut probleme privind plecarea niciodata. Dinamo si Steaua nu au avut probeleme, pentru ca ei erau verificati in momentul in care au fost angajati. Te intrebau "ce e tac-tu?", "ce e ma-ta?", fara origine sanatoasa nu ajungeai la echipele astea. Te luau, te verificau si la masele ca sa vada daca ai vreo carie. Era un fel de scouting si asta. Cand plecam sau cand veneam din deplasare erau niste controale mult mai lejere fata de ceilalti calatori. De asta puteai sa iti mai aduci un casetofon, ca asta era atunci la moda, stofe, tricouri, fasuri... Nu aparusera inca moda blugilor. Mai aduceam diverse cadouri si pentru familie, prieteni si cunoscuti, cat ne permiteam.
Cu Lucescu sau cu Dinu ati jucat?
Nu, astia sunt mai mici. Lucescu a venit in acelasi an cu mine, dupa care a plecat la Sportul Studentesc. Apoi eu am plecat la Pitesti si el s-a intors la Dinamo. Cand a venit la Dinamo era extrema dreapta, pe parcurs s-a mutat in extrema stanga. Eu am jucat extrema stanga, iar pe final de cariera am mai jucat mijlocas si fundas stanga. Deci Lucescu mi-a luat locul, dupa plecarea mea la Pitesti. Dinu e mult mai mic.
Cum era fotbalul in acea perioada?
Era mai aerisit. Cand se juca 3-2-5, "WM-ul", cum e cunoscut, era mai spectaculos. Lumea vedea si goluri si faze de atac mai multe. Vad ca multe echipe incep sa joace cu 3 aparatori. Fotbalul de astazi este parca prea fizic si mult prea tacticizat. Cum a devenit tehnologia mai avansata, asa s-a transformat si fotbalul. Terenuri mai bune, echipament mai modern, metode de recuperare mai complexe... Atunci facem un dus, un masaj si pace! Acum au fel si fel de aparatura pentru refacerea muschilor, medicamente, vitamine... Eu nu am tinut niciodata dieta. Doar pe la echipa nationala de juniori ni se mai dadea un pahar de miere de albine cu lamaie si nu stiu ce, pentru fortificarea organismului. In rest, mancare normala. Acum, nu mai mananca ciorba, mananca doar salata, fierturi, seminte si fructe.
Ce s-a schimbat cel mai mult?
Ghetele de joc! Ghetele noastre le gaseai greu de tot si erau grosolan facute. Erau facute cu crampoane din piele, puneau doar 2-3 straturi in talpa si, dupa 15 minte sau jumatate de ora, pentru ca erau terenurile dure, iti intrau cuiele in talpi. Scoteai ciorapii de bumbac si erau plini de sange. Aveam in mod normal bataturi, rani, unghii rupte... Ma uit la minunatiile astea noi, cu material sintetic care se iau pe forma piciorului, cu crampoane de plastic. Atunci erau terenuri ca de ciment, nici nu vreau sa imi aduc aminte de Petrosani, Lupeni, Hunedoara, Bacau...
Sunt rasfatati jucatorii din ziua de astazi?
Foarte rasfatati! Sa ii dai somon, sa ii dai nu stiu ce! Noua ne dadeau o friptura si ne trimiteau la somn. Nu ii atinge nimeni si se vaicaresc jumatate de ora pe jos. As vrea sa duc un fotbalist de astazi la Hunedoara sau la Petrosani. Se lovea acolo, vai de mine! Te loveau tot meciul, te loveau si fara minge. Se uitau dupa arbitru si iti mai dadeau un pumn la coaste, mai un pumn in cap. La Petrosani plecam cu trecul, trei persoane in cuseta. Acum autocare, hoteluri, avioane...
Cel mai bun jucator cu care ati jucat sau impotriva caruia ati jucat, cine a fost?
Colegii - Varga, Parcalab, Ene I, Ene II si Fratila...
Cata lume venea la un meci Dinamo - Steaua in anii ’60?
Se rupea "23 August"! Nu era ca acum, cu ISU, PISU... Peste 100.000 erau intotdeauna, cat vin acum in tot campionatul. Stadionul Dinamo nu se mai umple, poate la un meci cu Steaua... Daca era un singur meci, se juca pe "Republicii". Daca era cuplaj, de juca pe "23 August". La cuplaje se mai faceau loterii cu premiu o motoreta sau altceva si venea lumea. Stateau suporterii echipelor unii langa altii si nu ieseau batai sau scandal. Am prins echipa mare a CCA-ului, pe care eu, personal, o consider mai mare decat cea care a luat Cupa Campionilor Europeni. Jucatorii de la Dinamo si de la CCA formau, in mare parte, echipa nationala. Cine castiga meciul direct avea trei sferturi din echipa la nationala si lua titlul in proportie de 90%, asa ca se juca cu ambitie.
Cum vi se pare Dinamo de acum?
Acum Dinamo, fara investitii, nu stiu ce mai poate realiza. Am vazut ca sunt 3-4 Dinamo, nici nu mai stie suporterul cu care sa tina. Aveam sedinte si ni se transmitea clar la inceput de sezon "Campionatul si Cupa", nu exista play-out, reconstructie, forma slaba... Acum e performanta daca se intra in play-off, lasati-o incolo de treaba! Noi atunci jucam mai mult de placere, pe urma a devenit profesie. Acum au profesie, dar nu fac profesie! Ei sunt fotbalisti, asa se numesc, pentru ca primesc bani numai pentru fotbal. Noi primeam si pentru serviciu, pentru ca mai faceai cate o prostie si te mai trimitea la "profesional", dupa care veneai la antrenament. Eu eram incadrat la IGM, Inspectoratul General de Militie, actualul IGP. Am facut parte din Serviciul Criminalistica. Nu ieseam pe teren, dar, in cadrul serviciului, depozitam mulaje, ordonam fotografii, verificam datele din dosare, depinde ce era nevoie.
Ce le lipseste jucatorilor actuali?
Jucatorilor mi se pare ca le lipseste in primul rand prietenia, daca nu esti o familie, daca nu te intelegi, rezultatele se vad. Unul trage hais si altul trage cea. Am fost invitat la Saftica, cand era Mircea Rednic antrenor, impreuna cu ceilalti jucatori mai vechi ai clubului, si vedeai cum stateau separat, nu se bagau in seama. Andone chiar spunea "nu are cum sa aiba rezultate echipa, cand astia straini stau intr-un loc, iar romanii sunt impartiti si ei pe bisericute". Trebuie sa existe omogenitate in echipa, altfel nu faci nimic. In ultimele sezoane, abia au apucat sa se cunoasca, ca au si fost vanduti sau au fost dati afara. Nu se simt pe teren, poate nu isi dau pase pentru ca nu sunt prieteni. Daca fotbalul a ajuns industrie, mai schimba o roata, mai schimba o piesa, ca la masina...
In ultimii ani, ati devenit celebru si pentru cartea de vizita pe care o aveati. Ce scria pe ea?
De ce am facut cartile alea de vizita... S-au dat toti ca sunt consumatori, ca sunt betivi, si in special astia mai tineri... Beau doua pahare si se pulverizeaza, sunt pistoale cu capse. Ei acum mai mult trag pe nas decat sa bea. Inainte noi beam vin, drept dovada ca si acum am casa plina cu vin, nu ne incurcam. Pe cartea mea de vizita scrie profilul meseriei mele din tinerete - "Academician Profesor Doctor in Stiinte Alcoolice". Beam un pahar de vin... ce spun, beam vin cu un pahar. Beam vin, beam bere, beam bauturi din astea mai usoare, ca sa poti sa le elimini. E o mare stiinta cand sa bei si sa stii cand sa te opresti. Exact ca anecdota, "Care este cel mai periculos vagon? Ultimul!", la fel este si cu paharul de vin, ultimul e cel mai periculos.
Spune multe despre un sportiv si modul in care se distreaza, in care bea?
Bautura o bei tu, ca sa nu te bea ea! Cand te-a baut bautura pe tine, faci ce au facut pustii astia in ultimii ani, de a ras lumea de ei. Vinul si berea se pot elimina mai usor prin transpiratie, prin efort, taria se lasa si mai repede in picioare. Bei tarie si de la jumatate in sus vrei sa alergi, dar de la jumatate in jos nu mai poti. Nu le spune nimeni sa nu bea sau sa nu se distreze. Chiar e indicat, si doctorul spune "un pahar de vin la masa". Numai ca trebuie sa aiba grija sa nu fie 10 mese unde se duc sa bea.
Cum decurgea un chef dupa meci?
Ieseam in oras cu cei de varsta noastra, de exemplu cu Titi Fratila. Beam o bere, mai vedeam un spectacol la bar sau unde mergeam. Lunea, dupa baia de la Baia Centrala, faceam recuperare, ne intalneam si cu cei de la Steaua, Rapid, Progresul... Eram prieteni, dupa meci mergeam si beam si cu cei de la Steaua, si cu cei de la Rapid, nu erau disputele care sunt acum. Ce era pe teren, ramanea pe teren, afara eram prieteni. Am ramas prieten cu Raksi sau cu Voinescu pana au murit.
E adevarata zicala cu "Apa bei, apa joci"?
E foarte corecta, ce bei, aia joci. Marii jucatori, marii meseriasi, toti au consumat! In toate tarile, fotbalistii mari au mai scapat la cate un pahar, au mai scapat la cate o femeie. Nu sunt calugari!
La Pitesti ati jucat cu Dobrin?
Era copil. Eu ajunsesem cu nume mare la Pitesti, ca veneam de la o echipa importanta. Am plecat impreuna cu Alexandru Vasile, unul dintre jucatorii mari pe care i-a avut Dinamo. Dobrin era talentat, se vedea ca avea ceva special, dar inca nu era printre vedetele echipei. Pe noi, pentru ca eram consumatori, ne-au trimis la Pitesti. A fost ca din put in lac. Ne-au trimis acolo ca sa nu mai bem si acolo era casa bauturii. Dupa noi au venit si Traian Ionescu, Varga, Tarcovnicu, Eftime... A fost un pelerinaj de la Bucuresti la Pitesti si acolo s-a continuat activitatea. Pe urma am plecat la Bacau. La Bacau iarasi, cu Aristica portarul, cu Ghita, care si el era unul dintre consumatorii deosebiti, cu Gram, cu Iosif Lazar... Imi pare rau ca Piti Varga s-a dus devreme, era unul dintre prietenii mei buni. A fost un mare talent si un caracter deosebit, avea niste executii si niste lovituri libere exceptionale, dar consuma de toate.
V-ati mai apuca astazi de fotbal?
Acum m-as apuca mai abitir de fotbal, pentru ca sunt platiti ca lumea, stadioane ca lumea, echipament ca lumea, tot ce vrei la dispozitie. Au autobuze cu aer conditionat, televizoare, frigider, toaleta... Noi am plecat odata de la Bucuresti la Pitesti si pana acolo am facut 5 ore, s-a spart de 5 ori garnitura de chiuloasa. Am ajuns la Pitesti, ne-am schimbat in autobuz si am intrat direct pe teren. Nu se compara cu ce e astazi, iar copiii astia nu inteleg ce noroc au. Tin minte mingile care se imbibau cu apa si, cand dadeai cu capul in ele, parca te lovea un boxer. Pai, ce galerie au acum! Pe noi ne asociau cu Militia si prin deplasari ne injurau, ne faceau de toate. Acum au sute de mii de fani, galerie care canta, coregrafii... Dar nu joaca.
Ce ati facut dupa ce v-ati lasat de fotbal?
Am ramas la birou, in MAI, si am lucrat la serviciul de pasapoarte. Eram ofiterul cu primirea actelor, cu completarea actelor in vederea deplasarii oamenilor in strainatate. A fost o meserie buna si grea, trebuia sa intri in contact cu oamenii care veneau la ghiseu si trebuia sa stii sa vorbesti si cu profesorii, si cu oamenii mai de jos. Am lucrat pana in 1985, cand m-am pensionat cu gradul de locotenent-colonel. M-am pensionat, am ramas tot dinamovist, am multe lucruri in casa cu stema clubului, tin la mare pret amintirile de acolo, dar Dinamo nu mai e Dinamo. Nu mai e Dinamo, si de asta imi pare rau!
Ati fost casatorit?
De 3 ori, cu acte in regula. Pe prima mi-a luat-o nasul, Ion Nunweiller. Eu m-am transferat la Pitesti si ei i-a zis nasa sa vina sa stea cu ei. Eu stiu ce au facut acolo, a fost greu pana s-au impreunat, pana au avut relatii intime. Stiti proverbul: "O data vede nasul floarea finei". Al meu a vazut-o o data si nu a mai lasat-o. A existat o raceala intre noi, dar nu ne-am stricat relatia. Ei s-au mutat la Pitesti, am fost la inmormantarea lui si acolo am vazut-o ultima data pe prima sotie. A doua era sefa de piata in zona unde locuiam, ne-am casatorit, dar eram obisnuit cu stilul de viata mai libertin si nu au mers lucrurile. Cu a treia m-am inteles foarte bine, am fost casatoriti pana mi-a luat-o Dumnezeu. Am baut eu si a murit ea prima, cine sa mai inteleaga...
Daca existau tabloide pe vremea dumneavoastra, apareati des in ele?
Nu, ca nu faceam prostii. Nu am fost scandalagiu niciodata, mi-a placut doar sa ma simt bine. Unde iesea bataie, eu ma trageam deoparte. Mai ieseam cu fete, ramaneam fara bani si ne stiau sefii de sala, ne serveau cu ce doream, ca sa nu stricam combinatia... Existau si atunci paparazzii antrenorilor si conducatorilor. Daca mergeam la un restaurant sau un bar, ne fotografiau. Ne intrebau daca am fost acolo, noi nu recunosteam si ei scoteau fotografia si ne aratau ca am fost. Era tot un gen de paparazzi, dar era cu circuit inchis, facut de cei sub conducerea carora lucrai.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
