Se repeta povestea? :) Ce s-a intamplat cu ultimul dinamovist care a marcat un hattrick in Liga I
Mattia Montini a reusit un hattrick cu care Dinamo a spulberat-o pe Craiova, scor 3-0.
Cine s-ar fi asteptat? Craiova, echipa implicata in lupta la titlu in acest sezon, a plecat umilita din Stefan cel Mare.
Si asta tocmai cand dinamovistii faceau calcule de puncte ca sa evite o clasare rusioasa, pe loc de retrogradare, in final de an.
Mattia Montini a fost eroul "cainilor", cu un hattrick anticipat poate doar de Devis Mangia.
Iata ce a spus antrenorul Craiovei inainte de meci: "Daca ma tem de vreun jucator de la Dinamo?! Pfoooaaa! E un jucator, un italian care tot timpul contra mea a facut meciuri foarte bune. Sper ca nu va face si acum! La Montini ma refer. In fata lui am pierdut campionatul de tineret in Italia, in fata lui si a lui Pigliacelli".
Ultimul jucator care a reusit un hattrick pentru Dinamo a fost Harlem Gnohere. Se intampla pe 23 iulie 2016, la un meci Astra - Dinamo, incheiat cu scorul de 1-4. Sase luni mai tarziu, Gnohere s-a transferat la FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News