Se salvează Dinamo de la retrogradare? Răspunsul lui Sergiu Hanca
Dinamo va juca luni, de la ora 18:00, cu UTA Arad la Oradea, în cadrul etapei a 15-a din Superligă.
Cu doar două victorii în 14 etape în Superligă, Dinamo București este într-o situație delicată. Este pe penultimul loc, cu doar zece puncte, la cinci distanță de următoarea clastă care este chiar UTA Arad.
Sergiu Hanca (31 de ani), mijlocașul celor de la Petrolul Ploiești, a fost întrebat despre situația de la Dinamo, fosta sa echipă, și nu a stat deloc pe gânduri.
Sergiu Hanca, despre Dinamo: ”Destul de greu”
Întrebat dacă Dinamo se poate salva de la retrogradare, mijlocașul a recunoscut că ”roș-albii” se află într-o situație dificilă.
”Sincer, nu concentrat pe ce am de făcut la Petrolul, sunt jucător profesionist, nu prea mă interesează și nu-mi pierd energia cu ce se întâmplă la celelalte cluburi, dar având în vedere că am un istoric la acest club, vă dați seama că am trăit acolo momente foarte frumoase, e trist să vezi că trec prin momente grele. Cred că orice jucător a jucat acolo simte același lucru.
Nu știu ce să zic, destul de greu. Etapele trec, fiecare echipă adună puncte, dacă ei nu adună puncte e dificil. Dar, cum am zis, cum nu au câștigat 7-8 meciuri, la fel de bine pot să câștige 7 meciuri de acum încolo, în România totul e posibil”, a spus Sergiu Hanca, potrivit Fanatik.ro.
O înfrângere la Oradea ar complica semnificativ situația ”câinilor”, având în vedere că elevii lui Ovidiu Burcă au în față un program dificil pentru următoarele etape: Universitatea Craiova (deplasare), FCSB (acasă) și Sepsi OSK (deplasare).
Sergiu Hanca a evoluat la Dinamo între 2016 și 2019, timp în care a strâns 122 de meciuri, a marcat de 20 de ori și a bifat 22 de assist-uri.
Din ”Ștefan cel Mare”, Hanca a prins singurul său transfer în străinătate, la KS Cracovia, unde a jucat timp de trei ani și jumătate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News