Se umple Arena Națională! Câte bilete s-au vândut pentru Dinamo - Csikszereda
Dinamo a câștigat cu 2-0 meciul cu UTA Arad, ultimul din play-out, și a reușit să se salveze de la retrogradarea directă.
”Câinii” au reușit să prindă locul 13, care asigură participarea la baraj, acolo unde vor întâlni Csikszereda Miercurea Ciuc în dublă manșă.
Potrivit fanilor din Peluza ”Cătălin Hîldan”, cu patru zile înainte de meciul de pe Arena Națioanlă s-au vândut aproximativ 22.000 de bilete, astfel că sunt toate șansele ca, până la ora partidei cu Csikszereda, asistența să depășsească 30.000.
30.000 de fani la Dinamo - Csikszereda? Anunțul fanilor
De menționat este că, în cele 22.000 de tichete epuizate pentru această partidă, sunt 2.588 de abonamente pentru tot sezonul. Dinamo a precizat că abonamentele cumpărate de fani vor fi valabile și pentru acest meci de baraj.
În cursul zilei de miercuri s-au deschis și sectoarele din inelul trei, atât de la tribuna a doua, cât și din peluza rezervată fanilor lui Dinamo. Câteva dintre aceste sunt deja aproape de a fi ocupate în totalitate.
Cel mai probabil, meciul cu Csikszereda Miercurea Ciuc va marca un record de prezență pentru Dinamo în acest sezon. ”Câinii” au adunat 22.926 de fani în meciul cu FCSB de la finalul lunii noiembrie.
Dinamo, printre echipele cu drept de a juca în Superliga 2024-2025
Toate echipele din play-off (FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova, FCV Farul, Sepsi, FC Rapid 1923) și cele care au terminat deasupra liniei de retrogradare în play-out (UTA Arad, Oțelul, Hermannstadt, FCU Cluj, Petrolul, Poli Iași) și-au menținut dreptul de a evolua în prima divizie și în sezonul următor. De asemenea, cele patru formații care vor juca barajul de menținere / promovare în Superligă (FC Dinamo 1948 - Csikszereda Miercurea Ciuc, FC Botoșani - CS Mioveni) nu au avut probleme juridice sau economice care să le împiedice să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc.
În afara acestora, au primit undă verde din partea Comisiei de Licențiere a FRF cele două promovate direct (Unirea Slobozia, AS FC Buzău) și cele echipe retrogradate direct (FC Voluntari, FCU Craiova), dar și alte două cluburi din Liga 2 (Chindia Târgoviște, CFC Argeș).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News