Sebastian Coltescu, la centru in primul meci dupa scandalul din Champions League! Decizii grele pentru arbitru in Sepsi - Astra: oaspetii au cerut o eliminare
Sepsi - Astra a fost prima partida a lui Sebastian Coltescu la centru, dupa incidentul de la PSG - Basaksehir.
Coltescu arbitrase ultima oara in Liga 1 pe 23 noiembrie 2020, intr-un Gaz Metan 2-3 FCSB.
Ulterior, arbitrul roman a fost al patrulea oficial la duelul de pe 8 decembrie dintre PSG si Basaksehir, cand a izbucnit scandalul de proportii mondiale. Coltescu l-a indicat atunci pe Pierre Webo, antrenor secund la Basaksehir, drept ala negru si a fost acuzat de rasism.
Astazi, la o luna si jumatate de la acel incident, Coltescu s-a intors la centrul unei partide din Liga 1.
Duelul Sepsi - Astra avut parte de doua faze dificile in prima repriza. La golul 2 marcat de Sepsi, portarul Astrei a avut o interventie imprudenta asupra lui Gonzalez, iar Coltescu a dictat lovitura de la 11 metri.
Cateva minute mai tarziu, Kovacs a avut o intrare extrem de dura, cu talpa sus, asupra lui Graovac, iar fotbalistii Astrei au cerut direct cartonas rosu.
Sebastian Coltescu l-a iertat pe Kovacs si i-a aratat doar cartonasul galben.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News