Secundul lui Dan Petrescu a spus totul după CFR Cluj - FC Botoșani
CFR Cluj - FC Botoșani s-a încheiat 3-0.
Cele două echipe și-au dat întâlnire duminică seară pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia. CFR Cluj a obținut toate cele trei puncte în urma confruntării.
Secundul lui Dan Petrescu a spus totul după CFR Cluj - FC Botoșani
Laurențiu Rus, secundul lui Dan Petrescu, a vorbit sincer după meci și a ținut să puncteze faptul că e mulțumit de cum au arătat jucătorii celor de la CFR Cluj împotriva moldovenilor.
”Sunt foarte mulțumit de implicarea jucătorilor și de tot ce au făcut în seara asta. V-am zis înainte de meci, am analizat, știam că o să găsim spații. Băieții s-au adaptat, au arătat foarte bine și au pus în practică ce am cerut.
Păcat că nu au reușit să înscrie mai mult, pentru că ne-am creat foarte multe situații. Suntem cu toții un grup, o familie, muncim împreună zi de zi, nu ar trebui să îi catalogăm ca rezerve sau titulari.
Pe unii îi menajăm, pe alții îi băgăm în teren. Cei care au înscris azi au demonstrat că merită să fie la CFR. Într-adevăr, cu toții vor să fie parte din echipa de start, dar meciurile din trei în trei zile sunt destul de dificile.
Consumă energie atât mentală, cât și fizică, și trebuie să gestionăm foarte bine acest aspect. Ei se prezintă atât la antrenament, cât și la jocuri, într-o formă foarte bună. Sperăm să rămână la fel, sănătoși și dornici de a juca.
Cred că ne așteaptă cel mai important meci al sezonului. Pafos este mult mai bună pe teren propriu, mult mai agresivă decât joacă în deplasare. Dacă în deplasare au mai pierdut meciuri, acasă au bătut. Au avut o atitudine foarte bună mereu. Știu că ne așteaptă un meci destul de greu”, a spus Laurențiu Rus după meci.
După o primă repriză tăcută, CFR Cluj a pornit motoarele în actul secund. Nkololo a deschis scorul în minutul 53, Djokovic a majorat diferența în minutul 70, iar Filip a blocat tabela de marcaj în minutul 86.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News