Dinamo a deschis scorul târziu, prin Dennis Politic (73), care a beneficiat de mingea respinsă greşit de Nicolas Samayoa. Tabela a fost închisă de Patrick Olsen (90+4), care a deviat inspirat şutul lui Astrit Selmani.
Dinamo a mai marcat de trei ori, dar de fiecare dată golurile au fost anulate de arbitrajul video. Echipa pregătită de Zeljko Kopic e neînvinsă de şapte etape, în care are cinci victorii şi două egaluri.
Poli Iaşi a ajuns la cinci etape consecutive fără victorie, două egaluri şi trei eşecuri. Moldovenii au obţinut doar două puncte în ultimele şapte deplasări.
Nemulțumirea lui Mihai Bordeianu după înfrângerea cu Dinamo
Căpitanul de la Poli Iași a tras un semnal de alarmă, explicând ce ar trebui să se întâmple la echipă pentru a păstra șanse să rămâne în primul eșalon.
"Când nu mai pot, o să ridic eu mâna. Eu vreau să joc acasă, la Iași. De asta sunt aici. Sper ca cei care sunt aici, să fie alături de echipă, că altfel o să fie greu. Nu cred că e ok un an prima ligă, unul în Liga 2.
O spun conștient, o să fie greu dacă oamenii nu sunt alături de noi. Ori se face ceva stabil, ori ne amăgim. Sper ca și oamenii din jurul nostru să fie alături de noi", a declarat Mihai Bordeianu, după meci.