ANALIZĂ Semne bune și o mare bilă neagră. Cum s-a terminat "meciul" Alibec vs. Bîrligea în Farul - FCSB

Semne bune și o mare bilă neagră. Cum s-a terminat meciul Alibec vs. Bîrligea în Farul - FCSB Superliga

Farul - FCSB 1-1.

Duelul dintre Hagi și trioul Charalambous-Pintilii-Becali a propus o primă repriză spectaculoasă, o parte a doua ceva mai închisă, dar și un "meci" între Denis Alibec (33 de ani) și Daniel Bîrligea (24 de ani), doi atacanți aflați în luptă directă pentru locul de titular în preliminariile Mondialului nord-american din 2026.

Sub ochii vigilenți ai lui Mihai Stoichiță, prezent în tribuna oficială de la Ovidiu, cele două vârfuri nu au reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor din motive diferite: Alibec a fost preocupat să ducă greul și să-și pună colegii în poziții bune, în timp ce Bîrligea și-a bătut joc de o ocazie clară în prima repriză.

Cum s-au descurcat cele două vedete cu care Lucescu Senior va ataca World Cup 2026?

Alibec, un munte de dorință: a vrut mult, n-a avut cu cine

Dezavantajul lui Alibec în partida de duminică seară a fost clar de la început: dacă Bîrligea are în spate o echipă rodată, plină de mijlocași ofensivi valoroși, starul lui Hagi a fost înconjurat din start de fotbaliști incomparabili cu cei ai FSB-ului, precum Radaslavescu sau Rivaldinho.

Omul care ține în viață atacul Farului a fost nevoit, astfel, să joace un rol dublu, foarte complicat. Întâi au fost bătăliile cu Mihai Popescu și Dawa, apoi venirile în zona lui Șut pentru a iuți jocul cu pase din prima și a coordona întreaga strategie ofensivă gândită de mentorul Hagi. O misiune pe care și-a asumat-o din start, care l-a stors de energie și care, în final, i-a adus o accidentare musculară din cauza căreia a părăsit meciul în minutul 87.

Alibec a încercat poarta devreme, în minutul 2, când șutul său nu a ocolit cu mult colțul lung al lui Târnovanu, după care s-a transformat mai mult într-un playmaker, un nouar-decar care a luat presiunea pe umerii lui și a vrut să se sacrifice pentru binele coechipierilor. L-a ridiculizat pe Crețu, l-a driblat și pe Dawa, s-a luptat permanent cu stoperul camerunez într-un duel de multe ori inegal, iar răsplata a venit târziu în meci, în minutul 78, când s-a ales cu o pasă decisivă după o centrare de manual pentru Dican.

Înainte ca efortul să-și spună cuvântul și să iasă de pe teren ca urmare a unei leziuni musculare, Alibec l-a servit excelent și pe Grigoryan, șutul armeanului din minutul 86 fiind respins cu greu de Târnovanu.

Per total o evoluție în media lui Alibec, bună spre foarte bună, un meci care se încadrează în contextul acestui sezon complicat pentru talentatul atacant, unul în care niciunul dintre colegii din atac nu reușește să facă pasul în față.

Bîrligea: util, dar cu o mare bilă neagră

Concurentul Bîrligea are privilegiul de a fi responsabil cu finalizarea jocului unei echipe care s-a închegat, are automatisme de joc clare și știe cum să-l pună în valoare. În paralel, el muncește foarte mult între fundașii adverși, e aflat în permanență în presing, iar o astfel de acțiune, cu presiune pusă pe Buzbuchi și o greșeală a portarului, putea duce la deschiderea scorului de către Olaru în minutul 16.

Cu umbra lui Bălașa mereu la orizont, Bîrligea i-a așezat excelent o minge lui Șut (min. 18) la marginea careului de 16 metri, iar în minutul 34 a venit faza pe care trebuie să și-o reproșeze. Excelent demarcat la o pasă în adâncime a lui Olaru, a scăpat singur cu Buzbuchi, și-a închis puțin culoarul de șut și a tras în piciorul portarului Farului. Ar fi putut face 2-0, scor care ar fi înlăturat orice dubiu privind câștigătoarea și i-ar fi oferit, pe contraatac, și alte șanse de gol.

Apăsat de ratare și agasat la foc automat de Bălașa, Bîrligea nu a mai apărut la finalizare în restul meciului, două dintre șuturile sale, ambele de la marginea careului de 16 metri, fiind blocate fără prea mari probleme. A mai ratat o dată singur cu portarul în minutul 61, când pasa lui Miculescu îl găsise oricum în afara jocului, iar meciul său s-a terminat în minutul 72, când a fost chemat pe bancă pentru a-i face loc lui Luis Phelipe.

Farul - FCSB 1-1, în imagini

  • Farul constanta fcsb superliga superbet 15122024 1
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!