OFICIAL Sepsi i-a reziliat contractul fotbalistului care a mai jucat la FCSB și CFR Cluj!
S-a oficializat despărțirea dintre clubul din Sfântu Gheorghe și mijlocașul Cătălin Golofca.
Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat vineri după-amiază rezilierea contractului lui Cătălin Golofca, mijlocaș care în ultimele sezoane a mai evoluat la FCSB sau CFR Cluj, printre altele.
”Sepsi OSK şi Cătălin Golofca au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Mijlocaşul, în vârstă de 32 de ani, a ajuns în toamna anului 2020 la echipa noastră.
Cătălin Golofca a câștigat Cupa și Supercupa cu Sepsi în acest an
Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, a postat Sepsi pe contul oficial de Facebook al clubului.
Cu formația din Sfântu Gheorghe, Golofca și-a trecut în CV Cupa și Supercupa României, ambele în acest an.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News