Sepsi l-a înlocuit pe Marius Ștefănescu cu un fotbalist de națională! A semnat

Sepsi l-a înlocuit pe Marius Ștefănescu cu un fotbalist de națională! A semnat Superliga

Sepsi l-a cedat pe Marius Ștefănescu la FCSB, formația din Sfântu Gheorghe încasând peste 1.3 milioane de euro din transferul fotbalistului care în ultimii ani a impresionat la Sfântu Gheorghe.

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, declara nu demult că nu îl va ceda pe Marius Ștefănescu la FCSB nici pentru 10 milioane de euro. Cuvintele patronului de la Sepsi veneau atunci după o controversă lansată de către conducerea Rapidului în legătură cu faptul că Ștefănescu ar fi luat un cartonaș galben pentru a fi suspendat la un meci cu FCSB.

Omul de afaceri s-a răzgândit zilele trecute și a decis să îl lase pe Ștefănescu să plece. Totul s-a petrecut însă ca urmare a presiunii puse de fotbalist, care l-a amenințat că, dacă nu este lăsat să meargă la FCSB, preferă să își încheie cariera decât să continue la Sepsi.

Sepsi, transfer din Ungaria, un fost fotbalist de națională: David Siger

Dioszegi a ieșit cu o postare publică, în care a anunțat și numele înlocuitorului lui Ștefănescu, un fotbalist de națională pentru Ungaria, cu ultima prezență în urmă cu trei ani. În total, David Siger, căci despre el este vorba, a bifat 14 meciuri pentru naționala maghiară și a marcat un gol.

Mijlocaș central, Siger a evoluat în ultima perioadă la Fehervar, unde a bifat, sezonul trecut, 37 de partide și trei goluri. În carieră, noul fotbalist de la Sepsi a jucat doar în Ungaria, pe la echipe precum Ferencvaros sau Debrecen 2.

Altfel, Laszlo Dioszegi a anunțat că vor mai veni și alți jucători la Sepsi după plecarea lui Marius Ștefănescu la FCSB: ”Vă spun că David Siger a semnat deja, și vom mai lua trei jucători buni!”.

Laszlo Dioszegi a anunțat transferul lui David Siger la Sepsi

Așadar, după o lungă perioadă în care transmitea ferm că Marius Ștefănescu nu va semna cu FCSB, indiferent de suma de transfer, Laszlo Dioszegi l-a cedat pe jucătorul său la campioana României. Finanțatorul lui Sepsi a explicat că Ștefănescu a forțat această mutare, dar promite să facă achiziții importante în această vară.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!