Sepsi - Rapid 1-2 | Ce a declarat Cristiano Bergodi după înfrângerea din campionat: "Poate data viitoare o să avem mai mult noroc"
Rapid a revenit pe primul loc în Superliga, după ce a învins-o pe Sepsi OSK, scor de 2-1, în deplasare, într-un meci din etapa a şaptea.
Gazdele au deschis scorul prin Mario Rondon (minutul 21, din penalty), după un fault acordat, în urma consultării arbitrajului video, pentru un duel între Antonio Sefer şi Denis Ciobotariu.
Antonio Sefer (minutul 27) a restabilit egalitatea, după o minge respinsă greşit de portarul Roland Niczuly, iar Alexandru Ioniţă II a marcat golul victoriei cu un şut superb, fără preluare, de la 20 de metri, în vinclul porţii adverse, în minutul 45+2.
Sepsi - Rapid | Ce a declarat Cristiano Bergodi despre prima înfrângere din Superliga
"Am făcut un meci bun. Simt un pic de frustare, pentru că am jucat bine. Nu le pot reproșa nimic băieților. Fiecare echipă alege strategia, nu mă privește cum a jucat Rapid, au fost pragmatici. Am luat un gol dintr-o execuție extraordinară și așa s-a terminat.
Nu vorbesc de jucători în mod individual, am jucat bine, poate data viitoare o să avem mai mult noroc. Am plimbat mingea, ne-am creat multe situații. Punctele merg la ei", a declarat tehnicianul de la Sepsi la finalul meciului, la DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News