GALERIE FOTO Show ca pe vremuri cu Marius Șumudică! Ce a făcut antrenorul Rapidului, după 2-1 cu Slobozia

Show ca pe vremuri cu Marius Șumudică! Ce a făcut antrenorul Rapidului, după 2-1 cu Slobozia Superliga

Meciul dintre Unirea Slobozia și Rapid, scor 1-2, a închis etapa cu numărul 10 din Superliga României.

”Dubla” lui Rareș Pop a adus trei puncte mari pentru Rapid, care profită de pașii greșiți făcuți de celelalte contracandidate la play-off și se apropie de primele șase locuri, obiectivul fixat de conducere pe termen scurt pe Marius Șumudică.

Ce a făcut Marius Șumudică, după 2-1 cu Slobozia

După meci, ”Șumi-gol” a fost aclamat la scenă deschisă de rapidiștii care au umplut micuțul stadion din Clinceni pentru meciul cu Unirea Slobozia. Antrenorul a fost oprit și de câțiva copii pentru autografe, iar apoi s-a bucurat alături de galeria giuleșteană pentru succesul din această etapă.

  • Show Ca Pe Vremuri Cu Marius Sumudica Ce A Facut Antrenorul Rapidului Dupa 2 1 Cu Slobozia 9

A fost a doua victorie a lui Marius Șumudică în patru meciuri la Rapid. Prima a fost la Iași, câștigată cu același scor, 2-1.

Tehnicianul de 53 de ani se gândește deja la următoarea partidă din campionat, pe care Rapid o va disputa pe teren propriu cu Oțelul Galați, una dintre echipele neînvinse în acest sezon de Superligă.

„Am turbat la golul Sloboziei, le-am arătat câte goluri au marcat din faze fixe. Au jucători de viteză în față. Ei n-au avut nicio ocazie clară de a marca până atunci. Ne-am apărat bine, am fost reactivi, nu era corect să nu câștigăm.

Trebuie să câștigăm în Giulești. Cu siguranță vom avea suporterii cu noi, iar acești suporteri merită această agresivitate. Când ai motivație și dorință de victorie, Dumnezeu te răsplătește”, a spus Marius Șumudică, la flash-interviu.

De partea cealaltă, Unirea Slobozia este la al doilea joc consecutiv pierdut, etapa trecută capitulând în fața lui Dinamo, scor 0-1.

VIDEO - Marius Șumudică, după Unirea Slobozia - Rapid 1-2

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!