Plecat de la Oțelul înainte de pauza competițională, din cauza problemelor financiare de la club, Dorinel Munteanu s-a înțeles cu cei de la Sepsi, care au ratat play-off-ul pentru prima oară după două sezoane.
Dorinel Munteanu vrea un jucător de la Oțelul Galați
Înfrângerea din prima etapă a play-out-ului, 1-2 cu Gloria Buzău, i-a determinat pe șefii de la Sfântu Gheorghe să grăbească lucrurile, astfel că Dorinel Munteanu îl va înlocui pe Valentin Suciu încă din această săptămână.
Antrenorul și-a făcut deja planul și știe ce jucător va aduce la echipă din sezonul următor. Primul transfer gândit de Dorinel Munteanu este portughezul Miguel Silva (29 de ani), pe care l-a adus în urmă cu doi ani la Oțelul Galați, scrie Fanatik.ro.
Fundașul lusitan a intrat în ultimele șase luni de contract cu Oțelul și s-ar fi înțeles deja cu noua echipă a lui Dorinel Munteanu, astfel că, dacă nu apare ceva neprevăzut, va fi noul jucător al covăsnenilor din vară.
Sepsi OSK, locul doi în play-out
Dorinel Munteanu este cunoscut pentru stilul său strict și pentru cerințele riguroase impuse jucătorilor săi. Rămâne de văzut dacă patronul Laszlo Dioszegi și conducerea clubului vor fi dispuși să îi ofere mână liberă în vestiar și în politica de selecție a jucătorilor.
În ciuda eșecului surprinzător, Sepsi rămâne pe locul 2 în play-out, cu 21 de puncte, la doar un punct în spatele liderului Hermannstadt. Gloria Buzău, deși câștigătoare la Sfântu Gheorghe, rămâne ultima în clasament, cu 13 puncte.