Este vorba despre Lukas Zima, portarul celor de la Petrolul, pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB pentru a-i face concurență lui Ștefan Târnovanu.

Lukas Zima: ”Dacă clubul va accepta, voi merge la FCSB!”

Lukas Zima, portarul celor de la Petrolul, a rupt tăcerea după ce Gigi Becali a declarat că îl vrea la FCSB.

Goalkeeper-ul ceh spune că ar fi dispus să meargă la gruparea roș-albastră, în condițiile în care la adresa clubului prahovean va sosi o ofertă bună pentru el.

Întrebat dacă se teme de presiunea la care va fi supus de Gigi Becali, Zima a mărturisit că nu se gândește la asta și spune că presiunea din Serie A era mult mai mare decât la FCSB.

Dacă o să aibă o ofertă bună pentru mine, iar clubul va accepta, voi merge acolo Nu cred (n.r. că va fi afectat de presiunea lui Gigi Becali). Am jucat 10 ani în Italia, când presiunea era mult mai mare decât aici”, a spus Lukas Zima, conform AS.ro.

Petrolul a refuzat o primă ofertă a lui FCSB

În ciuda interesului manifestat public de Gigi Becali și a necesității unei alternative pentru poarta FCSB-ului, negocierile cu Petrolul nu au avut deocamdată succes.

"(n.r. Oferta pentru Zima?) Da, întrebare: da, răspuns: nu. Da, a fost refuzată oferta noastră, noi am spus clar că asta e ce putem oferi (n.r. 250.000 de euro).

Cum să dăm 500.000? În primul rând, ca n-am avut buget pentru portar. În al doilea rând, avem portarul naţionalei, mă rog, al doilea portar. Nouă ne trebuie rezervă, ne trebuie un portar bun, care să-l ţină în priză, care să apere eventual în Cupă. Chiar le-am zis celor de la Petrolul: 'Domnule, sunt mulţi portari liberi, luaţi exemplul lui Siegriest la Rapid'.

A venit şi a apărat foarte bine, mai sunt Siegrist, important e să-i nimereşti, dar sunt.

Din nefericire nu e niciun român pe care poţi să-l aduci, că vrem români. Şi Lucescu a spus: 'Încetaţi cu străinii!'

Noi folosim foarte mulţi jucători români, ne încadrăm fără probleme în 5+6 (n.r. regula impusă de FRF)", a spus Mihai Stoica la Primasport.