"Și-a ratat cariera, în mare parte". Jucătorul de la FCSB, criticat pentru faptul că acceptă postura de rezervă 

Și-a ratat cariera, în mare parte . Jucătorul de la FCSB, criticat pentru faptul că acceptă postura de rezervă  Superliga

După ce a intrat în dizgrațiile patronului, în sezonul trecut, Andrei Vlad nu a mai reușit să-și recâștige postul de titular.

Helmuth Duckadam este de părere că portarul de 23 de ani a luat o decizie ciudată pentru cariera sa, considerând că ar fi putut pleca de la FCSB la o echipă unde să evolueze constant dacă și-ar fi dorit acest lucru. 

"Andrei Vlad stă foarte bine, are un salariu foarte bun. Dacă voia să joace cu adevărat, cred că ajungea la un acord cu Gigi Becali să plece undeva să joace.

Dar probabil că îi convine situația asta. După părerea mea, în mare parte, și-a ratat cariera. Depinde ce alegi", a declarat Duckadam la DigiSport.

Andrei Vlad nu a mai jucat la FCSB din martie 2022

Ultima partidă oficială în care a evoluat pentru vicecampioana României a fost pe 3 martie 2022, cu FC Argeș, atunci când a comis eroarea în urma căreia FCSB a pierdut meciul, scor 0-1. 

În vârstă de 23 de ani, Andrei Vlad e cotat la 550.000 de euro și mai are contract cu FCSB până pe 30 iunie 2023. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!