EXCLUSIV Și-au luat gândul de la titlu după opt etape? ”Până nu însănătoșim clubul, va fi greu”
Președintele unei echipe cu pretenții din Superliga României a transmis un mesaj care lasă loc de interpretări.
CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Conference League, performanță care ar fi adus un bonus important din punct de vedere financiar în conturile echipei. După ce a fost eliminată de Pafos, fosta campioană a vândut mai mulți jucători importanți, iar suma încasată până acum se ridică la zece milioane de euro.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV, președintele clubului din Gruia, Cristi Balaj, a subliniat importanța ”însănătoșirii clubului” pe plan financiar.
Balaj a dezvăluit că echipa sa se va concentra pe obiectivele interne, campionatul și Cupa României, dar și pe cel de a ”crește jucători” care, mai târziu, să fie vânduți la echipe mai importante.
Cristi Balaj: ”Până nu însănătoșim clubul, va fi greu”
„Bineînțeles că ne-am dori să ținem cei mai valoroși jucători, dar dacă nu mai discutăm de faliment sau alte situații financiare care ar pune în pericol viitorul clubului, se datorează și nouă, celor care muncim și încercăm să găsim soluții cât mai bune, să avem și o echipă bună, care a câștigat ultimele meciuri cu 3-0 în campionat și, din păcate, a fost cât pe ce să se califice în grupele unei competiții europene.
Spun din păcate pentru că nu ne-am calificat. În sezonul precedent am terminat pe locul doi chiar dacă am făcut multe transferuri. Până nu însănătoșim clubul din punct de vedere financiar, este greu să-l înălțăm așa cum ne-am fi dorit.
Cupa și campionatul, să creștem jucătorii care sperăm că vor ajunge să evolueze și ei la un campionat mult mai important”, a spus Cristi Balaj, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.
CFR Cluj a avut un început bun de sezon în Superligă. După șapte etape, ardelenii sunt pe locul patru și au 13 puncte , la cinci distanță de liderul și rivala Universitatea Cluj. Echipa din Gruia are un meci în minus față de majoritatea echipelor din campionat.
CFR Cluj a încasat deja peste zece milioane de euro
Daniel Bîrligea (FCSB, 2 milioane de euro), Philip Otele (Al-Wahda, 3,5 milioane de euro), Răzvan Sava (Udinese, 2,5 milioane de euro), Karlo Muhar (Al-Orobah, 1,5 milioane de euro) și Cătălin Căbuz (Hermannstadt, 50.000 de euro) sunt jucătorii pe care CFR Cluj i-a mai vândut în această vară.
Cu banii pe care CFR i-a încasat în preliminariile Conference League (aproximativ 750.000 de euro), clubul patronat de Neluțu Varga se poate lăuda cu încasări de peste zece milioane de euro!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News