Singurul jucător remarcat după egalul obținut in extremis de FCSB cu Hermannstadt: „A salvat o repriză!”

Singurul jucător remarcat după egalul obținut in extremis de FCSB cu Hermannstadt: „A salvat o repriză!” Superliga

FCSB a smuls un egal pe final de meci cu nou-promovat Hermannstadt, scor 2-2, în etapa a șaptea din Superliga

Prestația „roș-albaștrilor” l-a dezamăgit pe Ilie Dumitrescu. Legenda stelistă nu s-a ferit să-i critice pe jucătorii lui Nicolae Dică.

„FCSB a făcut o repriză modestă în seara asta, chiar dacă Nicolae Dică a făcut patru schimbări la pauză. I-a introdus pe Cordea, Octavian Popescu, Miculescu și Edjouma, lângă Olaru și Musi, care au rămas din prima repriză. Mă refer de la mijloc în sus.

A făcut asta pentru că formula din prima repriză a celor de la FCSB nu s-a ridicat la un nivel foarte bun. Totul, în fața unui adversar care joacă un 4-5-1 foarte agresiv, care a făcut presing de întâmpinare, care a arătat că știe să paseze”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.

Edjouma, singurul remarcat de la FCSB după egalul cu Hermannstadt

Trimiși pe teren după pauză, Cordea și Tavi Popescu nu au reușit nici ei să aducă plusul scontat în jocul echipei.

„Apoi, nici Cordea, nici Tavi Popescu nu au reușit să creeze dezechilibru acolo în zonele unde într-adevăr poți să faci unu contra unu. Pentru că pe centru era foarte complicat.

Deci, au dat peste o echipă lucrată, o echipă scurtă, reactivă.

Edjouma a salvat o repriză ca sa fiu..., cum să spun eu, să nu jignesc pe nimeni? O repriză modestă făcută de FCSB”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

FCSB are o singură victorie în acest sezon şi trei egaluri în cele patru meciuri jucate acasă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!