Situația lui Karlo Muhar de la CFR Cluj, explicată: ”Povestea a început acum două luni”
Karlo Muhar este extrem de aproape de o despărțire de CFR Cluj.
După returul din UEFA Conference League (turul 3) cu Maccabi Petah Tikva, câștigat de ardeleni cu 1-0, Dan Petrescu a dezvăluit faptul că pe lângă Răzvan Sava, care a fost la ultimul său meci la gruparea din Gruia joi seară, ardelenii se vor descotorosi și de serviciile lui Karlo Muhar, croatul cotat la două milioane de euro de site-urile de specialitate, care se află la Cluj din iulie 2022.
Situația lui Karlo Muhar de la CFR Cluj, explicată: ”Povestea a început acum două luni”
Cristi Balaj, președintele ardelenilor, a vorbit pe larg despre situația lui Karlo Muhar. Oficialul a mărturisit că CFR Cluj a încercat să facă tot posibilul ca să-l păstreze pe fotblist, doar că ofertele de nerefuzat nu au mai putut salva situația.
”Povestea cu Muhar a început acum două luni. De atunci a început discuția legată de plecarea lui. E vorba de aceeași echipă. Dorința jucătorului e foarte importantă. A contat foarte mult, s-a implicat total în clubul nostru, un jucător cu un randament excelent și îi mulțumim pe această cale.
În situația în care se va realiza acest transfer, pentru că mai sunt anumite detalii de pus la punct, sunt convins că se va ține de cuvânt și atunci când va avea posibilitatea va reveni în România la CFR Cluj. E greu să te împotrivești atunci când un jucător primește o ofertă salarială de nerefuzat. Trebuie să te gândești și la jucător.
Noi ne-am dori ca el să plece după jocurile din play-off, așa am stabilit la nivel managerial, a avut discuții cu Dan Petrescu și s-a ajuns la o concluzie. Rămâne de văzut, mai sunt anumite detalii de pus la punct, iar când e vorba despre Arabia Saudită se poate întâmpla orice.
Din momentul în care se punea în discuție transferul lui Muhar, am început să ne uităm. Rămâne de văzut, în principiu da, chiar dacă Muhar este un jucător greu de înlocuit. Contează și ce își dorește jucătorul (n.r. despre oferta de la FCSB).
Nu cunosc amănunte, dar am înțeles că sunt bani mulți. Noi am făcut tot ce a depins de noi pentru a rămâne la CFR Cluj, dar când apar oferte de nerefuzat este greu”, a spus Karlo Muhar, potrivit Fanatik.
- Karlo Muhar a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Lokootiva 17, U19, Dinamo Zagreb II, Inter Zapresic, Lech Poznan, Kayserispor, CSKA Sofia și CFR Cluj
- La trupa de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, Muhar a bifat 97 de apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 18 ori, dar și să paseze decisiv în cinci situații diferite
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News