VIDEO Situație rară în fotbalul românesc! Flavius Stoican, chemat în vestiarul arbitrilor. Ce i s-a transmis

Situație rară în fotbalul românesc! Flavius Stoican, chemat în vestiarul arbitrilor. Ce i s-a transmis Superliga
Flavius Stoican și-a început mandatul pe banca lui Dinamo cu o înfrângere.

„Câinii” au capitulat pe terenul lui FC Argeș, scor 2-1, în etapa 22 din sezonul regulat al Ligii 1, în primul meci al anului în capionatul autohton.

În minutul 58, la scorul de 1-0, Cosmin Matei a marcat un gol spectaculos, însă „centralul” Bîrsan i-a anulat reușit pentru un presupus fault în atac.

Reluările au arătat că nu a fost nici vorbă de fault în atac, iar golul a fost anulat incorect.

Stoican, chemat în vestiarul arbitrilor la finalul meciului

După finalul partidei, Flavius Stoican a fost chemat în vestiarul arbitrilor pentru a purta o discuție cu Marcel Bîrsan.

Potrivit antrenorului, „centralul” și-a recunoscut vina și și-a cerut scuze pentru greșeală.

„Vă spun sincer, asta într-un fel m-a împăcat (că Bîrsan și-a recunoscut vina). Chiar dacă se mai greşeşte, important este ca omul, atunci când greşeşte, să-şi recunoască greşeala.

Chiar dacă noi suntem dezamăgiţi, dar atunci când nici nu-ţi recunoşti, atunci e mare problemă. Aşa a văzut, a zis că a văzut o împingere, a luat decizia, indiferent de dezamăgirea noastră, nu mai putem să întoarcem scorul”, a spus Flavius Stoican la conferința de presă.

FC Argeş - Dinamo 2-1, Stadion „Nicolae Dobrin” - Piteşti

  • Au marcat: Alexandru Işfan (51), Ionuţ Andrei Şerban (69 - penalty), respectiv Mirko Ivanovski (86).
  • Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
  • Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!