Siyabonga Ngezana a primit o veste extraordinară la două zile după înfrângerea drastică din derby

Siyabonga Ngezana a primit o veste extraordinară la două zile după înfrângerea drastică din derby Superliga

Siyabonga Ngezana nu a jucat în derby-ul cu Rapid, însă a primit o veste bună pe plan profesional. 

Fundașul celor de la FCSB a primit convocarea la echipa națională a Africii de Sud, în urma evoluțiilor constante pe care le-a avut în acest sezon la liderul din Superliga României.

Siyabonga Ngezana s-a mai aflat pe lista preliminară pentru Cupa Africii pe Națiuni, însă la momentul respectiv nu a prins lotul final.

Africa de Sud are programate două partide amicale în pauza competițională de la finalul lunii martie, reprezentativa națională urmând să joace pe 21 martie cu Andorra și pe 26 martie cu Algeria.

Siyabonga Ngezana le-a spus tot sud-africanilor

Întors în țara sa natală în pauza competițională din iarnă, Ngezana le-a vorbit sud-africanilor despre aspectul care l-a ”uimit” atunci când a semnat cu FCSB.

"Da, știu (n.r. că și Charalambous are rădăcini sud-africane), am fost uimit. A fost primul care a încercat să mă facă să mă simt ca acasă. Mi-a împărtășit povești despre Africa de Sud, tatăl lui este din Eastern Cape.

Nu, nu vorbește afrikaans, doar engleză și ceva xhosa. Mi-a vorbit în xhosa și îl înțelegeam, a fost tipul cu care m-am înțeles cel mai bine, datorită rădăcinilor sale sud-africane. M-a făcut să mă simt confortabil când vorbea limba xhosa", a spus Ngezana, potrivit idiskitimes.co.za.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!