FOTO ȘI VIDEO Siyabonga Ngezana, marele absent de la reunirea lui FCSB. Ce se întâmplă cu fundașul sud-african
FCSB s-a reunit luni dimineață, iar jucătorii lui Elias Charalambous au efectuat vizita medicală.
Luni dimineață, la Institutul Național de Medicină Sportivă s-au prezentat 25 de fotbaliști de la FCSB, printre care și tinerii Laszlo Matyas, Mihai Toma și David Popa, toți în vârstă de 16 ani, care fac parte din academie. În cantonamentul din Turcia vor face deplasarea inclusiv Andrea Compagno și Valentin Crețu, ale căror situații erau incerte.
Siyabonga Ngezana, marele absent de la reunirea lui FCSB
De la reunire a lipsit Siyabonga Ngezana. Fundașul central sud-african, care a petrecut vacanța în țara natală, va merge direct în cantonamentul din Turcia, acolo unde se va alătura coechipierilor de la FCSB.
În urmă cu câteva zile, Ngezana a aflat că Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud, nu l-a convocat pentru Cupa Africii pe Națiuni, deși s-a aflat pe lista preliminară. Astfel, fundașul central va fi disponibil pentru cantonament și primele meciuri ale lui FCSB din 2024.
Jucătorii lui FCSB prezenți la reunire
- Portari: Târnovanu, Vlad, Udrea
- Fundași: Crețu, Panțîru, Dawa, Haruț, Pantea, Radunovic
- Mijlocași: Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Pandele, Toma, Ov. Popescu, Olaru, Radaslavescu, Laszlo, Popa, Alhassan
- Atacanți: Coman, Compagno, Miculescu, Băluță, Luis Phelipe
FCSB va juca un amical cu LASK Linz în Antalya
FCSB este ultima echipă din Liga 1 care începe pregătirile pentru noul an. Liderul se va reuni luni, 8 ianuarie, va efectua vizita medicală, iar în aceeași zi va pleca în Antalya, unde va efectua cantonamentul și va disputa și un meci amical cu gruparea austriacă LASK Linz, pe 14 ianuarie.
Întoarcerea în România a celor de la FCSB este programată pe 21 ianuarie. O zi mai târziu, vicecampioana va înfrunta UTA Arad, în primul meci oficial din 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News