Siyabonga Ngezana semnează! Anunțul făcut de Gigi Becali

Siyabonga Ngezana semnează! Anunțul făcut de Gigi Becali Superliga

Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul sud-african de la FCSB, l-a convins pe Gigi Becali după evoluțiile de la vicecampioana României.

După accidentarea lui Vlad Chiricheș, de la finalul lunii august, Ngezana a devenit titular la FCSB, făcând cuplu în centrul defensivei cu Joyskim Dawa. Sud-africanul a strâns șapte meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

Siyabonga Ngezana, contract cu FCSB pe încă patru ani

La mai puțin de două luni după debutul lui Ngezana la FCSB, Gigi Becali a luat decizia de a-i prelungi înțelegerea sud-africanului. Fundașul va semna un contract pe patru ani, anunță omul de afaceri.

"Ngezana? I-am zis lui Mihai (n.r - Stoica) să-l studieze și să-mi spună da sau nu. L-a văzut și mi-a spus da. El a spus despre Ngezana că e foarte bun. I-am zis: 'Înseamnă că ăsta o să fie Maradona dacă tu l-ai lăudat pentru că tu nu lauzi pe niciunul'.

Ngezana are un contract un an plus încă patru ani. Acum i se va face contractul pe încă patru ani. Am dat pe el 500.000 sau 600.000 și am făcut contract pe un an și încă patru ani", a spus Gigi Becali, la Digisport.

  • 750.000 de euro este cota de piață a lui Ngezana, conform Transfermarkt

După Ngezana, Becali vrea și un atacant din Africa de Sud

Florin Vulturar e impresarul care l-a găsit pe Siyabonga Ngezana în Africa de Sud, fundaș central care a beneficiat de accidentarea lui Vlad Chiricheș și i-a luat locul în primul „11” de la FCSB.

Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit că i-a cerut lui Florin Vulturar să-i găsească și un atacant în Africa de Sud

„Eu i-am dat temă lui Florin Vulturar să găsească atacant. Mi-a spus de ăla, acum de altul. Îl luăm doar împrumut, oricum. El mi-a zis că 'am găsit altul'. Bine, dacă ai găsit altul!”, a spus Gigi Becali la televiziunea DigiSport.

De asemenea, latifundiarul din Pipera a precizat că orice jucător vine la echipa roș-albastră nu va beneficia de un contract mai mare de un an la început: „Eu nu mai iau jucători pe cinci ani. Un an și după vedem dacă mai merg doi ani”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!