Șoc la Craiova! Starul Juan Bauza rupe tăcerea: "Joc singur în echipa asta, restul sunt «bullshit»!"
Nervii au cedat la finalul meciului dintre Petrolul și FCU Craiova, iar Juan Bauza, mijlocașul ofensiv argentinian în vârstă de 27 de ani, a avut un dialog aprins cu suporterii olteni la Ploiești.
Juan Bauza a ajuns la limită: "Joc singur!"
După înfrângerea cu scorul de 0-1, Bauza a răbufnit la adresa echipei sale, susținând că el joacă singur în echipă și că ceilalți sunt "bullshit" (n.r. "de rahat"). Această declarație a venit în contextul unei serii dificile pentru FCU Craiova 1948, care a acumulat doar 4 puncte din ultimele 30 posibile și a înregistrat 7 meciuri consecutive fără victorie.
"I am playing alone! The rest are bullshit!" (nr. "Joc singur. Restul sunt de rahat!") a exclamat decarul lui FCU, conform gsp.ro
Ce a avut de spus Nicolo Napoli la finalul meciului
Incidentul a avut loc la capătul unui meci modest pentru Bauza, care nu a reușit să iasă în evidență și să contribuie la faza ofensivă a echipei sale. La finalul partidei, antrenorul Nicolo Napoli și mijlocașul Vlad Achim au fost întrebați despre incident și despre atmosfera tensionată din vestiar.
Napoli a subliniat frustrarea din echipă și dificultățile întâmpinate în ultima perioadă, exprimându-și totodată încrederea că echipa poate reveni pe drumul cel bun în următoarele etape.
„Eh... Mai mulți. Bineînțeles, suntem frustrați. Am venit cu gânduri de play-off din vacanță, dar am avut foarte multe înfrângeri la rând și dintr-odată ne-am trezit într-o situație complicată”, a afirmat Vlad Achim, fotbalistul celor de la FCU.
„În vestiar vorbim. Cine a țipat? Sunt chestiuni personale”, a spus și Napoli despre nervii din sânul echipei.
"Băieții au făcut o primă repriză foarte bună, dar am luat gol. Repriza a doua nu mi-a plăcut, am fost relaxați, am încercat să egalăm, dar nu am putut. În prima repriză am avut ocazii, am jucat, dar în partea a doua Petrolul s-a apărat bine, iar noi nu am creat ocazii.
Avem 15 zile în care putem lucra, încercăm să facem antrenamente bune pentru a urca în play-out. Vorbim cu preparatorul fizic și cu staff-ul și vom decide ce vom face. Eu nu vorbesc despre retrogradare. De ce? Avem jucători foarte buni, cred că ne putem salva." a adăugat Nicolo Napoli
Clasament Play-Out
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News