Șoc la Liverpool! Portarul „cormoranilor” a cerut să fie pus pe lista de transferuri

Șoc la Liverpool! Portarul „cormoranilor” a cerut să fie pus pe lista de transferuri Superliga

Formația dirijată de Jurgen Klopp se află pe locul opt în Premier League.

După 28 de meciuri disputate în primul eșalon al Angliei, Liverpool a înregistrat 43 de puncte din 84 posibile. În consecință, „cormoranii” au obținut 12 victorii, șapte rezultate de egalitate și nouă înfrângeri până acum punct, aflându-se la șapte puncte diferență de locurile care duc în cupele europene.

Șoc la Liverpool! Portarul „cormoranilor” a cerut să fie pus pe lista de transferuri

Potrivit Daily Mail, publicație citată de Tuttomercatoweb, Caoimhin Kelleher, portarul de rezervă al lui Jurgen Klopp, s-a săturat să mai fie rezerva lui Alisson și a cerut să fie pus pe lista de transferuri, pentru că își dorește să evolueze mai mult la nivel de club.

Irlandezul se află la „cormorani” din vara anului 2019 și mai are contract cu Liverpool până la finalul sezonului 2025/26. Cotat la opt milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Caoimhin Kelleher a înregistrat doar 20 de meciuri pentru echipa mare a trupei de pe Anfield.

În cazul în care Kelleher va pleca de la Liverpool, în cele din urmă, atunci Jurgen Klopp va rămâne doar cu doi portari: Adrian, care în ianuarie a împlinit 36 de ani, și Alisson, internaționalul brazilian care e apreciat de Transfermarkt la 45 milioane de euro.

Jurgen Klopp a pus ochii pe un fotbalist, dar clauza de reziliere e exagerată. Cât trebuie să achite Liverpool

Potrivit sportsmole.co.uk, echipa de pe Anfield a pus ochii pe Antonio Silva, fundașul central al celor de la Benfica, cotat la 25 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. Dar fotbalistul deține o clauză de reziliere gigantică, 100 milioane, notează aceeași sursă.

De asemenea, jurnaliștii de la SportsMole au mai scris că Liverpool refuză să achite clauza în totalitate, iar portughezii nu își doresc să îl cedeze pe Antonio Silva pe bani mai puțini. Asta înseamnă că, singura variantă ca stoperul să plece de la Benfica rămâne achitarea clauzei.

Singurii fundași centrali pe care Liverpool îi deține sunt Virgil van Dijk, Joel Matip, Ibrahima Konate, Joe Gomez și Nathaniel Phillips. Linia de fund continuă cu Trent Alexander-Arnold pe dreapta și Andrew Robertson, respectiv Konstantinos Tsimikas pe stânga.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!