Sorin Cârțu a anunțat obiectivul îndrăzneț al Universității Craiova înaintea meciului cu FCSB: "Avem șanse mari!"

Sorin Cârțu a anunțat obiectivul îndrăzneț al Universității Craiova înaintea meciului cu FCSB: Avem șanse mari! Superliga

Universitatea Craiova a învins Sepsi, în deplasare, scor 2-1, iar oltenii s-au apropiat la patru puncte de liderul Farul Constanța.

După două victorii consecutive în play-off, 3-1 contra celor de la Rapid și 2-1 pe terenul lui Sepsi, jucătorii Universității Craiova au recunoscut că visează la titlu, însă Sorin Cârțu spune că obiectivul real al clubului este clasarea pe locul secund.

Sorin Cârțu: "Țelul nostru este locul 2"

Președintele formației din Bănie le cere fanilor să creadă și îi invită la stadion pentru meciul cu FCSB, care se joacă duminică, 30 aprilie, de la ora 21:00, în runda a șasea din play-off.

"Am auzit la pauză că ziceați că e nimic la nimic. E mai bine așa. Din 0-0 poți să faci 1-0, dar de la 0-1 e mai greu să faci 2-1. Eu așa vreau să fie lucrurile, să nu riscăm foarte mult în anumite momente, să nu oferim șanse adversarului. Eu zic că s-a gândit bine la tot ce a fost în partida asta. Era o încărcătură, a fost deplasarea asta foarte grea la Sfântu Gheorghe și sunt jucători care încă își caută ritmul de joc după accidentări. Așteptăm partida asta. După mine, tot ce vine acum sunt niște examene de maturitate pentru echipă, cu FCSB, CFR și Farul.

Țelul nostru e locul 2 deocamdată, dar orice se poate întâmpla. Stai să vedem ce se întâmplă și mâine, ele vor juca între ele. Am fost altădată mai aproape de titlu, atunci cu CFR și mai aproape, cu Reghe. Cred că au învățat ceva din tot ce ni s-a întâmplat anii ăștia și vreau să vedem rezultatul acestor experiențe. Avem șanse mari pentru locul 2 și trebuie să luptăm pentru el. D-asta ne-am luptat să câștigăm pentru a putea avea niște speranțe la retur.

Așteptăm un stadion plin cu FCSB, să fie alături de noi. Nu e nimic pierdut! Noi asta așteptam, să câștigăm cu Rapid și Sepsi. S-au întâmplat aceste victorii și acum rămâne să vedem ce se poate maxim", a spus Sorin Cârțu, la Digisport.

Clasament Liga 1 (play-off)

  • 1. Farul - 39p
  • 2. CFR Cluj - 38p
  • 3. FCSB - 37p
  • 4. Universitatea Craiova - 35p*
  • 5. Rapid - 28p
  • 6. Sepsi - 24p*

* Universitatatea Craiova și Sepsi au un meci în plus

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!