Sorin Cârțu a distrus un jucător de la Universitatea Craiova: "Nu aleargă. Și nu că nu vrea, atât poate"
Universitatea Craiova a suferit o înfrângere categorică, pe teren propriu, împotriva celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-3.
Sorin Cârțu a făcut o analiză a evoluției oltenilor și consideră că unul dintre jucătorii de la Universitatea Craiova nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Fostul oficial din Bănie l-a criticat dur pe Jasmin Kurtic, cel care a marcat singurul gol al gazdelor.
"Uitați-vă la golul doi dacă este posibil așa ceva. Cum tu, fundaș central, în momentul în care Petrolul are o acțiune pozițională în jumătatea lor de teren, se pregătesc pentru o dezvoltare și tu îl ataci pe-ăla. N-ai nicio linie cu Screciu, când tu trebuia la faza respectivă să aștepți în zona ta.
"O să vadă că tot atâta poate să joace"
Cine te pune pe tine ca fundaș central, tu Silva, să ataci în zona aia? Peste mijlocaș. Dacă e cineva care să iasă la jucătorul respectiv e Kurtic, sau cineva din mijloc. Că nu putea s-o facă s-a văzut de când a venit. Și o să stea și mai mult Kurtic aici și o să vadă că tot atâta poate să joace.
Pentru că v-ați gândit într-un fel că e răutăcios când i-am zis eu Celibidache și așa mai departe, dar așa este. Nu aleargă și nu că nu vrea. Nu poate. Asta este. După mine are și niște kilograme în plus.
Ori pe o situație de-asta în care noi am avut un jucător la mijlocul terenului și ca strategie, o echipă fără agresivitate, total neagresivă în jocul de posesie pe care îl practica la un moment dat Petrolul.
Atâta timp cât tu nu ai agresivitate în interceptarea adversarului, n-ai agresivitate în momentul în care ataci în sistemul ăsta 4-3-3. Noi când am citit formația ni s-a părut că echipa care este pe bancă sunt mai buni decât cei care sunt în teren", a declarat Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
Înainte de a ajunge la Universitatea Craiova, Jasmin Kurtic, fotbalist cu 289 de meciuri în Serie A, era liber de contract după despărțirea de Parma, formație care l-a împrumutat la PAOK Salonic în precedentele două sezoane. La formația greacă, internaționalul sloven a fost antrenat de Răzvan Lucescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News