Sorin Cârțu a spus cine îl poate înlocui pe Alex Mitriță la Universitatea Craiova: ”El este jucătorul care ar putea!”

Sorin Cârțu a spus cine îl poate înlocui pe Alex Mitriță la Universitatea Craiova: ”El este jucătorul care ar putea!” Superliga

Mihai Rotaru a dezvăluit că Universitatea Craiova are pe masă o ofertă din zona Golfului pentru Alex Mitriță.

Acționarul formației din Bănie a anunțat că va discuta cu Alex Mitriță, iar dacă fotbalistul va decide să dea curs ofertei, îl va lăsa să plece. Se pare că echipa din Golf i-a propus lui Mitriță un contract valabil pe următoarele trei sezoane și un salariu de ”câteva milioane de euro”.

Sorin Cârțu: ”Cu o eventuală plecare a lui Mitriță, poate iese mai mult în evidență Houri sau Baiaram!”

Întrebat despre o eventuală plecare a fotbalistului, Sorin Cârțu a explicat că, în opinia sa, Universitatea Craiova nu are jucătorul capabil să îl înlocuiască pe Alex Mitriță.

Totuși, Sorin Cârțu crede că o despărțire de Alex Mitriță le-ar permite lui Lyes Houri și lui Ștefan Baiaram să iasă mai mult în evidență.

Mitriță este jucătorul important al echipei, barometrul, metronomul… modul în care el joacă transmite evoluția echipei. Așa a fost de când a venit prima dată și văd că nu am reușit să aducem ceva în toată perioada asta care să îl înlocuiască într-o eventuală plecare sau să îl ajute în timpul partidelor.

Cu eventuala plecare a lui Mitriță, poate iese mai mult atunci în evidență Houri, cam el este jucătorul care ar putea. Sau Baiaram, care este în ultimul timp puțin în scădere, dar oricum este tânăr și din pregătire poate să revină la ceea ce arăta în trecut”, a declarat Sorin Cârțu la Fanatik.

Mihai Rotaru: ”Mitriță are pe masă un contract foarte bun din zona Golfului!”

"Mitriță trebuie felicitat. A jucat în seara asta, iar el are pe masă un contract din afară, un contract foarte bun. Am avut o înțelegere. Dacă cifrele sunt bune pentru el și pentru club, vom lua o decizie. El este cu atât mai mult de admirat. Are un contract foarte bun pe trei ani din zona Golfului și, totuși, a ținut să joace cu riscul de a se accidenta și de a nu prinde contractul. Asta înseamnă că are un psihic foarte puternic. Nu e ușor să lași câteva milioane de euro la riscul unui meci.

Nu s-a pus problema ca Mitriță să plece liber. Există o ofertă pentru club. De fapt, avem două echipe din afară, dar una a venit inclusiv cu salariul pentru jucător. Repet, Alex știe, se negociază de câteva zile. Costel Gâlcă știe de acest lucru, a vorbit cu Alex și l-a întrebat dacă vrea să joace sau nu", a spus Mihai Rotaru, la Digisport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!