Istvan Kovacs (40 de ani) a fost în centrul atenției în ultima etapă după ce a refuzat să acorde un penalty pentru Dinamo în derby-ul cu FCSB, câștigat de campioana României cu 2-1.

Cârțu a oferit o reacție savuroasă când a auzit explicațiile lui Kyros Vassaras pentru penalty-ul neacordat de Kovacs.

Sorin Cârțu: Să-mi dea niște bani pentru televizor”

”Am spart televizorul și l-am aruncat pe geam”, spune președintele de onoare de la Universitatea Craiova.

"Acum o să îmi permit așa să mă duc la el (n.r. Istvan Kovacs) să îi spun să îmi dea niște bani pentru televizor, că mi-am spart televizorul (n.r. râde). L-am aruncat pe geam, pentru că atunci când am auzit comentariul grecului (n.r. Vassaras), am zis că nu am văzut bine, că nu e bun televizorul, și l-am aruncat pe geam. Am zis 'Dă-l naiba, că mă uit degeaba la el'. Asta e, acceptăm. Și chiar dacă nu suntem de acord, trebuie să accepți, nu ai ce să faci", a spus Cârțu, potrivit iamsport.ro.

Universitatea Craiova este pe locul patru în Superliga României, cu 49 de puncte, iar în cazul unui succes în meciul cu Farul poate egala, temporar, liderul FCSB.

Pe FCSB, Craiova o va întâlni în ultima rundă din sezonul regulat.