Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe primul loc după acest succes.
Anzor Mekvabişvili a deschis scorul cu un şut pe sub portarul Ştefan Lefter (38), după o minge recuperată de Alisson Safira, care a circulat pe la Lyes Houri, Alexandru Mitriţă şi Ştefan Baiaram.
Carlos Mora, găsit liber de Alexandru Mitriţă în partea dreaptă a careului, a majorat diferenţa (61). Pentru Mora a fost primul gol marcat în Superligă. Jovo Lukic a închis tabela (80), după ce a fost lansat în careu de același Alex Mitriţă.
Reacția lui Sorin Cârțu după succesul cu U Cluj
Oficialul de la Universitatea Craiova a declarat că este mulțumit că jucătorii au reacționat după înfrângerea cu FCSB și a vorbit despre lupta la titlu.
"A fost seara noastră. Din partea noastră, nu au existat conflicte. N-am băgat în seamă. Am fost jos să felicit băieții, atât. Un meci bun, atmosfera a fost frumoasă. Îmi pare bine că băieții au răspuns.
Am invitat vreo 5.000 de copii la meci, bilet gratuit, să îi pregătim să fie viitorii consumatori ai fenomenului. Băieții au răspuns printr-un joc spectaculos. A fost frumos, un început frumos de play-off, e o nouă competiție.
E important să avem continuitate. La meciul cu FCSB am avut o primă repriză urâtă, nu ne-am așteptat la prestația echipei din prima repriză. A fost corect să fie 1-0 pentru ei în prima repriză, dar era corect să fie un roșu pentru FCSB. Clar, fără niciun fel de dubiu.
Nu știu ce să spun de titlu. Noi oferim toate condițiile, avem o bancă destul de consistentă și valoroasă. Sunt jucători cu valoare individuală.
Rămâne ca speranțele astea pe care le avem noi să se materializeze. Depinde totul de continuitate. Nu pot să spun că vreau titlul și la meciul cu Rapid să am o repriză de nerecunoscut", a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport.