Oaspeţii au deschis scorul prin Matei Ilie (5), în urma unui corner, iar kosovarul Meriton Korenica (87) a parafat victoria clujenilor, la capătul unui contraatac.

CFR Cluj şi-a luat, astfel, revanşa după meciul tur, câştigat cu 2-0 de Universitatea Craiova. Ardelenii sunt neînvinși în deplasare în acest campionat.

Formația pregătită de Costel Gâlcă era fără înfrângere acasă până la acest meci. CFR e neînvinsă de opt meciuri în Superligă, în care are patru victorii şi patru egaluri.

Sorin Cârțu a răbufnit după Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-2

Oficialul oltenilor este de părere că jocul ar fi arătat altfel dacă Alexandru Mitriță ar fi fost disponibil, dar tot nu reprezintă o scuză pentru evoluția echipei.

"Sunt dezamăgit. A fost dezamăgitor! Rezultatul era foarte important. Întrebați antrenorul, întrebați jucătorii, întrebați echipa ce n-a mers, că nu vreau să mă bag în analitică, pentru a nu crea polemici. Mitriță e un jucător determinant pentru Craiova. Dacă l-am fi avut, probabil că ar fi fost o altă față a jocului, un altfel de rezultat, exact ceea ce ne-ar interesa cel mai mult.

Clasamentul la play-off este comprimat. Orice rezultat negativ te dă în spate, orice rezultat pozitiv te pune în frunte. Atenția trebuie sporită. Din moment ce nu am făcut un rezultat bun, îți dai seama că suntem în situația în care suntem… întotdeauna rezultatele sunt în concordanță și cu jocul echipei", a declarat Sorin Cârțu, potrivit Prosport.