”Sper să-i facem un contract pe cel puțin doi ani”. Iuliu Mureșan a dezvăluit numele antrenorului pe care-l vrea la Dinamo
Iuliu Mureșan l-a delegat pe Sorin Colceag pentru a conduce destinele lui Dinamo în următoarea perioadă. Directorul executiv al ”câinilor” vrea ca acesta să aibă rezultate și să îi propună un contract pe termen lung.
Dario Bonetti nu și-a încheiat în totalitate conturile cu Dinamo și este, în continuare, antrenorul echipei. Acesta a plecat în Italia, iar în ultima perioadă s-a zvonit că Mircea Rednic ar fi favorit să-l înlocuiască.
”L-am numit antrenor secund pe Sorin Colceag, pentru că principal nu-l putem susține până nu vom rezolva situația cu Dario Bonetti. Sorin Colceag a fost mutat la prima echipă și va conduce aceste partide. Va fi pe bancă inclusiv la meciul cu Craiova, de lunea cealaltă. Apoi, vom mai vedea.
Eu sper să obțină rezultate bune, cum a mai avut în trecut, și să-i facem un contract pe cel puțin doi ani. Eu așa sper, dar implică asta o schimbare de atitudine a echipei, o schimbare în bine a jocului și rezultate”, a spus Iuliu Mureșan, la conferința de presă.
Iuliu Mureșan a dezvăluit, în urmă cu două zile, că are o listă cu mai mulți antrenori pe ar dori să-i aducă la Dinamo, însă alesul va fi stabilit în urma negocierilor pe care le va purta cu tehnicienii.
„Sunt antrenori care își doresc să vină la Dinamo, dar sigur că după aia implică negocieri, sume, pe care, uneori, clubul nu le are”, a dezvăluit Mureșan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News