Steliano Filip îi răspunde lui Giani Kiriță: ”După ce a plecat de la Săftica, Rednic l-a luat și la mișto”

Steliano Filip îi răspunde lui Giani Kiriță: ”După ce a plecat de la Săftica, Rednic l-a luat și la mișto” Superliga

Steliano Filip îi răspunde lui Giani Kiriță, care i-a luat apărarea lui Mircea Rednic în conflictul cu apărătorul dinamovist.

Giani Kiriță l-a atacat pe Steliano Filip, despre care a spus că nu este un jucător de nivelul lui Dinamo. Este bine cunoscut faptul că Giani Kiriță are o relație bună cu Mircea Rednic.

Când ”Puriul” era antrenor la Dinamo, Kiriță a venit în cantonamentul ”câinilor” pentru a-i motiva pe aceștia.

Nu știu de ce a ținut Giani să vorbească despre mine și să sară așa în apărarea lui Rednic. Cred că se descurcă și singur. Probabil speră că va ține cont Mircea Rednic și îl va lua în staff cândva. 

Nu știu ce să zic, dar dacă avea ceva să îmi transmită, o făcea în privat. Dacă vorbeam în privat, îi spuneam și eu să nu încerce să-l mai apere pentru că după ce Giani a plecat de la Săftica, Rednic l-a luat și la mișto” a spus Steliano Filip, pentru Prosport.

Giani Kiriță, în război cu Steiano Filip

Joi dimineață, într-o intervenție televizată, Giani Kiriță l-a luat la rost pe Steliano Filip, acuzat anterior de Mircea Rednic că face transferurile la Dinamo.

Nici eu nu înțeleg ce e acolo (n.r.- la Dinamo). Toți ne punem semne de întrebare. N-avem un răspuns, sincer. Noi tot am vorbit despre echipa asta, oricât am fi noi de pozitivi, sunt foarte mulți care n-au valoare de Dinamo. E greu sa creezi o echipă fără valoare. Antrenorul trebuie să aibă chimie cu jucătorii.

Se face atâta caz cu Steliano Filip. Săracul, doar dă din gură. Trebuie să latre pe teren, nu să dea din gură în stânga și în dreapta. Tu ce faci pe teren? Te bate Clinceni? Sunt în stare doar să vorbească, nu să joace fotbal. N-au câștigat nimic în viața lor, niciun trofeu. Vorbiți, mă, pe teren, dacă vreți să vorbiți.

Noi luam cartonase roșii altfel, ăștia nici cartonașe nu știu să ia! Faulturi, intrări de Liga 3, jucători de Liga 3. Ăsta e mesajul, intrați pe teren, câștigați meciuri! Trebuie să vorbească doar prin fapte, nu cu vorbe. Ne-am săturat de ei, să vorbească doar pe la televizor prin interviuri. Dusan Uhrin e cam ultima speranță pentru Dinamo. E un antrenor mai experimentat. Sincer, îl prefer pe el mai mult decât pe Stoican”, a declarat Giani Kiriță la Digi Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!