Stoichita: "Orice este posibil in cazul lui Jelev!"
Antrenorul Stelei, Mihai Stoichita, a declarat pentru MEDIAFAX, ca orice este posibil privind transferul fundasului central bulgar Jivko Jelev la echipa "ros-albastra".
Intrebat daca exista posibilitatea ca Jivko Jelev sa fie transferat la Steaua, Stoichita a raspuns: "Nu pot sa spun decat ca orice este posibil".
Antrenorul a precizat ca nu se gandeste la un schimb intre Steaua si FC Vaslui privind jucatorii Sorin Ghionea si Marko Ljubinkovici. "Nu am cum sa renunt la Ghionea, nu este de actualitate acest schimb atata timp cat s-a transferat si Rada. As ramane cu prea putini fundasi centrali", a explicat el.
Mihai Stoichita a mai spus ca nu vrea sa comenteze negocierile privind transferul fundasului central rwandez legitimat la clubul cipriot AEL Limassol, Edwin Ouon.
Jivko Jelev, 31 de ani, este legitimat la formatia Otelul Galati dar nu a mai evoluat pentru echipa antrenata de Dorinel Munteanu din 8 noiembrie. El a mai fost legitimat la formatiile din Bulgaria: Beroe Stara Zagora, Litex Loveci si Olimpik Teteven.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News