Strainii adusi de Dinamo, BLOCATI de stilul de joc din Liga 1! "Am vazut pe propria piele, e un stil atipic!" Explicatiile selectionerului Mirel Radoi
Dinamo a facut mai multe transferuri spectaculoase in aceasta vara, insa jocul echipei nu se ridica la nivelul asteptarilor.
Dinamo are parte de un start de sezon extrem de dificil, echipa fiind pe penultima pozitie in Liga 1 dupa primele 8 etape.
Transferurile spectaculoase reusite de 'caini' nu au oferit rezultatele asteptate, iar Mirel Radoi vine cu o explicatie pentru adaptarea greoaie a strainilor din Liga 1:
"Pentru mine campionatul Romaniei e atipic, iar eu am simtit-o in urma cu cinci ani, cand am crezut ca diferenta intre primele patru, cinci echipe si restul e mare, asta vedeam la televizor. Cand am vazut pe propria piele ca lucrurile nu stau asa, mi-am dat seama ca e greu pentru straini sa se adapteze. Dupa, am avut o discutie cu Kharja, in care la fel mi-a spus: 'Cand mi-ai trimis zece meciuri din campionat (n. r. video), mi-am dat seama ca o sa fie mai usor (n. r. in Liga 1). Cand am venit sa joc, mi-am dat seama ca in Liga 1 nu e asa usor'", a dezvaluit Mirel Radoi, pentru Telekom Sport.
Mirel Radoi: "Sunt jucatori valorosi, dar au nevoie de adaptare!"
Selectionerul crede ca fotbalistii straini sunt luati prin surprindere de stilul defensiv al majoritatea echipelor din Liga 1.
"Din punct de vedere tactic, jucatorii stau bine, nu sunt foarte multe echipe care fac pressing, foarte multe stau in jumatatea proprie. Isi acopera spatiile si e atipic pentru jucatorii straini, pentru ca majoritatea sunt jucatori care vin din campionate in care gasesc spatii. Si atunci cand au venit aici, la fel, au crezut ca spatiile vor fi ca in campionatele in care au activat. Cand vad ca driblezi unul si apare al doilea, pentru ca spatiile sunt destul de scurte intre compartimente... Au si ei o nevoie de adaptare, dar sunt jucatori valorosi", a mai spus Mirel Radoi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News