Tehnicianul giuleștenilor l-a comparat pe tânărul atacant al ardelenilor cu cu Aaron Boupendza (28 de ani), subliniind versatilitatea și calitățile lui Munteanu.

"Cred că un jucător care a trecut pe la Fiorentina, chiar dacă acolo nu s-a impus, atrage atenția. El este calificat la Campionatul European U21, marchează, e versatil. Poate fi folosit în mai multe poziții. Din punctul meu de vedere, el nu este un număr 9.

El poate să joace al doilea vârf, dar și în benzi. Are capacitate de efort, are calitate, finalizează, dar poate da și pasa decisivă. Este un jucător în care merită investit. El poate fi revândut", a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

VfB Stuttgart, dispusă să plătească opt milioane de euro pentru Louis Munteanu

Șumudică a fost prudent în momentul în care a vorbit despre suma de transfer: "Nu știu (dacă valorează opt milioane de euro - n.r.), nu vreau să vorbesc de sume. Dacă Stuttgart a fixat acest preț și sunt dispuși să plătească, cred că merită. Au scouteri foarte buni".

Louis Munteanu a fost chestionat de curând cu privire la posibilitatea de a pleca de a părăsi România în iarnă, însă s-a limitat la a susține că se concentrează doar pe obiectivele de la CFR Cluj.

Louis Munteanu a ajuns la 6 goluri în acest sezon de Superliga, după 11 meciuri jucate. Doar Astrit Selmani și Alexandru Mitriță, ambii cu 7, au mai multe reușite decât atacantul lui CFR Cluj.