Rapid a remizat cu FCSB, scor 0-0, în etapa a 14-a din Superliga României, iar Marius Șumudică s-a bazat din primul minut pe jucătorii care au semnat recent cu gruparea din Giulești: Boupendza și Njie.
Marius Șumudică l-a lăudat pe Boupendza, un atacant central care face o mare risipă de efort în timpul partidelor. Antrenorul giuleștenilor îl consideră pe atacantul său chiar un lider!
„A alergat foarte mult Boupendza. Nu am văzut în viața mea să ai așa plămâni și să alergi atât din punct de vedere defensiv. Atunci nu a mai fost proaspăt și nu a mai ajuns de foarte multe ori la finalizare, dar va și marca în scurt timp.
Dar uitați-vă cât se pune în slujba echipei și cât își dă viața pentru echipă, cât vorbește. E un tip pozitiv, un lider de vestiar. E un tip cum rar mi-a fost să văd“, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.