Șumudică, abia a șaptea variantă pentru banca Rapidului! Pe cine a luat în calcul conducerea clubului, după plecarea lui Mutu

Șumudică, abia a șaptea variantă pentru banca Rapidului! Pe cine a luat în calcul conducerea clubului, după plecarea lui Mutu Superliga

Marius Șumudică a avut un salariu de 1.2 milioane în Emiratele Arabe Unite și e neclar dacă ar fi acceptat o sumă de zece ori mai mică, ca în cazul lui Bergodi. 

Deși galeria a făcut presiuni ca Marius Șumudică să îl înlocuiască pe Adrian Mutu, care s-a înțeles deja cu Neftchi Baku, conducerea nu l-a considerat între primele șase opțiuni pentru a ocupa postul de antrenor al giuleștenilor.

Bergodi, Isăilă, Moldovan, Pancu și Măldărășanu, pe lista scurtă a Rapidului

Pe lista scurtă a Rapidului s-ar fi aflat Cristiano Bergodi (58 de ani), Daniel Isăilă (51 de ani), Viorel Moldovan (51 de ani), Daniel Pancu (45 de ani), Marius Măldărășanu (48 de ani) și un antrenor străin. Bergodi a fost prima și singura variantă cu care s-a discutat concret, cele două părți înțelegându-se rapid în privința obiectivelor, clauzelor contractuale și salariului. Italianul era liber de contract, după despărțirea de Sepsi OSK, în această vară, echipă cu care a cucerit două trofee Cupa României (2021-2022, 2022-2023) și o Supercupă a României (2022). Fostul stoper al lui Lazio a mai antrenat în Giulești, în două mandate (2007, 2015). 

  • Sumudica Abia A Sase Varianta Pentru Banca Rapidului Pe Cine A Luat In Calcul Conducerea Clubului Dupa

Daniel Isăilă a jucat la Rapid timp de un sezon (2000-2001) și era liber de contract după despărțirea de Baniyas Club (Emiratele Arabe Unite). "Moldo-gol", un fost mare internațional român (70 de selecții și 25 de goluri / 1993-2005), și-a încheiat cariera la Rapid, în 2007, după ce fusese o piesă de bază în atingerea istoricului sfert de finală în Cupa UEFA, și mai antrenase trupa de sub Podul Grant în sezonul 2013-2014, când a reușit promovarea în Liga 1. Momentan, este analist sportiv și ultimul contract a fost cu Petrolul, în sezonul 2020-2021. 

Pancu este o legendă a Rapidului și unul dintre cei mai iubiți și mai respectați foști jucători de către galeria "alb-vișiniilor". A evoluat la Rapid în șase perioade (1997-1999, 2000-2002, 2006, 2008, 2011-2015, 2017-2018) și a antrenat echipa între 2018 și 2020. Acum este selecționerul echipei naționale U20 a României. Măldărășanu a jucat la Rapid timp de nouă sezoane (1998-2007), fiind un om esențial la mijlocul terenului în cucerirea tuturor trofeelor din ultima perioadă de glorie (2 titluri de campion, 3 Cupa României, 4 Supercupa României). Din 2021 antrenează pe FC Hermannstadt

Replica lui Marius Șumudică, după ce Rapid s-ar fi înțeles cu noul antrenor

Marius Șumudică a precizat la DigiSport că visul său cel mai mare e să antreneze Rapidul: "Am încredere că împreună cu conducerea, cu echipa și cu suporterii putem face performanță la Rapid. Dar eu, Marius Șumudică, sunt atât de nebun, încât sper că încă voi fi numit antrenor la Rapid acum.

Și spun lucrul ăsta așteptând până la urmă un anunț oficial din partea celor de la Rapid să mă contrazică și să zică faptul că va fi ales alt antrenor. Eu sunt nebun, eu cred că eu voi fi alesul. Visez să antrenez Rapidul. Am recunoscut tot timpul că am simpatie față de acest club. Mai departe, cred așa ca un nebun, că voi fi antrenor la Rapid!".

Declarația lui Dan Șucu despre acordul cu Cristiano Bergodi

În comunicatul privind noul antrenor, Rapidul a postat și declarația făcută de Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor, care se arăta încântat de Bergodi. Conform postării, debutul lui Cristiano Bergodi poate avea loc chiar în prima etapă, când Rapid se duelează cu fosta echipă a italianului, câștigătoarea Supercupei României, Sepsi OSK. 

"Clubul FC Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Cristiano Bergodi, cel care este așteptat mâine pentru a semna contractul de antrenor principal. 

Antrenorul italian, un fost mare jucător al lui Lazio, a adus ultimul trofeu important al Rapidului, Supercupa României, în 2007. Cristiano Bergodi a câștigat trei trofee cu Sepsi în ultimele 14 luni, două Cupe ale României și o Supercupă a României. 

"Dragi Rapidiști,

Sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situația de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului. Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână. 

Domnul Cristiano Bergodi este disponibil și mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Și nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar și discursul elegant și competent. 

Este un sentiment de încredere și seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl așteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid și să îi dăm drumul la treabă." - DAN ȘUCU”, se arată în comunicat. 

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!