Marius Şumudică a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Dinamo îşi doreşte foarte mult victoria în derby pentru a încheia anul pe primul loc în clasament, însă a dat asigurări că acest lucru nu înseamnă că formaţia sa este victimă sigură.
Marius Șumudică, înainte de Dinamo - Rapid: "Dacă vom câştiga mâine vom încheia anul en fanfare"
"Cu siguranţă va fi un meci dificil, jucăm în deplasare prin prisma suporterilor, pentru că ei clar vor avea mai mulţi decât noi. Dar suntem pregătiţi. La ora jocului ar trebui să dăm dovadă de bărbăţie şi să dăm maximum pentru un rezultat pozitiv. Am ajuns la un pas de play-off, suntem calificaţi în sferturile de finală ale Cupei României cu şanse reale de a merge mai departe, iar dacă vom câştiga mâine vom încheia anul en fanfare pentru că suntem în grafic cu obiectivele propuse de clubul nostru. Respectăm adversarul, Dinamo e în faţa noastră şi are şansa ca în cazul în care câştigă acest meci să ierneze pe primul loc al clasamentului. Deci îşi doresc foarte mult această victorie, dar asta nu înseamnă că noi mergem acolo ca victime sigure", a afirmat tehnicianul, potrivit Agerpres.
"Acum Dinamo are un avantaj faţă de noi. Şi nu numai numărul de puncte, ci în primul rând pentru că au păstrat acelaşi antrenor şi 70% din jucătorii care sezonul trecut se salvau de la retrogradare la baraj. Asta înseamnă continuitate, în timp ce noi lucrăm împreună doar de 3 luni şi jumătate. Fotbalul cere timp, însă nimeni nu ţi-l oferă. Sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului, care are 7-8 luni în faţa noastră din punct de vedere al continuităţii. Ăsta e singurul atu pe care îl are Dinamo în faţa noastră. Noi trebuie să fim bărbaţi şi să murim pe teren pentru cele 3 puncte. În momentul de faţă şansele în acest meci sunt de 50-50%, se poate întâmpla orice. Sper ca suporterii să fie alături de noi în număr cât mai mare şi să îşi facă datoria, aşa cum şi-au făcut-o şi la meciul cu FCSB", a adăugat Şumudică.
Benjamin Siegrist nu va fi folosit în derby
Antrenorul a dezvăluit că le-a interzis jucătorilor să îşi facă bagaje înaintea acestui ultim meci.
"Bătălia pentru play-off e grea, grea... nopţi nedormite, cearcăne, presiune mare. Dar sperăm ca în final să fim acolo. Nu e uşor, mai sunt 30 de puncte în joc. Cine ajunge la o bornă de 44 de puncte va ocupa cel puţin locul 6. Acum le-am interzis jucătorilor să-i văd de azi cu bagaje pe la hotel ca să plece imediat după meci... le-am zis că dacă voi găsi vreun bagaj îl arunc afară din stadion. Şi pe el şi pe bagaj.
Nu există, mergem concentraţi să facem rezultat. Le-am zis că o să meargă acasă cu familiile, dar după meciul cu Dinamo. Până la meciul cu Dinamo suntem în misiune. Ne înţeapă antena în gât", a menţionat el.
Deşi a reluat antrenamentele după accidentarea la gambă, portarul Benjamin Siegrist nu va evolua în meciul cu Dinamo. "Siegrist a început pregătirea. Vom vedea, nu merită să mai risc acum cu niciun jucător, a rămas un singur meci. După aceea ne aşteaptă 9 finale. Dar nu merită acum să rişte şi apoi să rateze tot sezonul, pentru că nu te joci cu o leziune la gambă", a explicat Marius Şumudică.