Șumudică anunță o echipă surpriză în play-off-ul din Liga 1: "Înregistrați emisiunea și țineți minte!"

Marius Sumudica Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 August 2024, 19:45
Data actualizarii: Joi 01 August 2024, 19:44
Marius Șumudică se declară impresionant de o echipă în startul sezonului din Liga 1.

Marius Șumudică anticipează că Dinamo va fi revelația acestui sezon din Liga 1. Antrenorul se așteaptă ca formația pregătită de Zeljko Kopic să prindă chiar play-off-ul după ce a văzut în primele trei etape la gruparea bucureșteană.

Marius Șumudică: "O să vedeți Dinamo! Șanse reale la play-off"

  • În primele trei etape, Dinamo a pierdut dramatic împotriva lui CFR Cluj (2-3), a învins clar Petrolul (4-1) și a remizat contra lui Sepsi (1-1). "Câinii" sunt pe locul 6, cu 4 puncte și golaveraj 7-5.

"Dinamo are trei meciuri la rând și joacă cu același prim 11, nu schimbă. Se vede la Kopic ceea ce face. Se văd trasee de joc. Dinamo nu practică întâmplător acest fotbal. Este singura echipă din Liga 1 care a jucat cu același prim 11 trei etape la rând. O să vezi că Dinamo va crește! Ține minte la mine! Dinamo este o echipă care se bate cu șanse reale la play-off anul ăsta.

Există acest bum în spate legat de construirea noului stadion, iar fanii au venit la echipă. Joacă pe Arcul de Triumf și tot stadionul cântă, la fel ca la Rapid. Eu m-am uitat. Există emulație și rezultatele vor apărea. O să vedeți Dinamo. Dacă eu greșesc... înregistrați emisiunea, rămâneți cu ea: Dinamo, șanse reale de a fi în play-off. Reale!", a spus Marius Șumudică, la Fanatik.

  • Cum a arătat echipa lui Dinamo în primele trei etape: Golubovic - Costin, Boateng, Homawoo, Opruț - Milanov, Gnahore, Cîrjan - Abdallah, Selmani, Politic
  • 2016/2017 este ultimul sezon în care Dinamo a jucat în play-off. Pregătiți de Cosmin Contra, "câinii" încheiau pe locul 3, sub FC Viitorul și FCSB.

VIDEO Declarații Zeljko Kopic înainte de Dinamo - Gloria Buzău

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!