Șumudică dă de pământ cu Rapid: "Ce se întâmplă cu banii lui Șucu e incredibil! Dezastruos" + critici pentru Neil Lennon
Marius Șumudică (53 de ani) a analizat primul meci al Rapidului din noul sezon, 1-1 la Arad, contra celor de la UTA.
- Marius Șumudică, după UTA Arad - Rapid 1-1: "70 de minute au aparținut celor de la UTA"
- Șumudică: "Rapid a făcut achiziții dezastruoase. Ce se întâmplă cu banii lui Șucu e incredibil"
- Șumudică: "M-au frapat declarațiile lui Viorel Moldovan și Neil Lennon"
- VIDEO Viorel Moldovan, după UTA Arad - Rapid 1-1: "Rezultatul e singurul lucru care mă mulțumește"
Șumudică și-a început discursul cu o analiză a jocului de la Arad, susținând că 70 dintre cele 90 de minute le-au aparținut gazdelor. Antrenorul liber de contract, care a negociat cu Rapid în această vară, a rămas surprins de problemele fizice ale giuleștenilor.
Marius Șumudică, după UTA Arad - Rapid 1-1: "70 de minute au aparținut celor de la UTA"
"Un joc destul de alert pentru ceea ce s-a întâmplat în momentul de față cu temperatura foarte ridicată. Două reprize total diferite. Nici nu știu dacă să zic două reprize. Cred că primele 20 de minute, restul de 70 au aparținut celor de la UTA. În primele 20 de minute, cât a făcut pressing și a stat sus, Rapid le-a pus probleme celor de la UTA. După care, s-au stins, s-au retras, n-au mai avut nicio ocazie de a marca în afară de șutul lui Burmaz din sfârșitul jocului, când o scoate Popa. Una peste alta, cred că este un rezultat mulțumitor pentru Rapid.
Despre factorul fizic luasem informații și auzisem că Rapid stă foarte bine fizic, că au preparator foarte bun și că echipa arată foarte bine", a spus Marius Șumudică, la Fanatik.
Șumudică: "Rapid a făcut achiziții dezastruoase. Ce se întâmplă cu banii lui Șucu e incredibil"
Ulterior, Șumudică a criticat în termeni duri achizițiile făcute de Rapid în această vară. Giuleștenii au plătit până acum 2,5 milioane de euro pentru transferuri, însă antrenorul spune că numele noi din echipă sunt "dezastruoase" și îl compătimește pe Dan Șucu, despre care spune că l-a lăsat pe directorul sportiv Daniel Sandu să decidă ce face cu bugetul.
"Rapid a făcut achiziții dezastruoase. Dezastruoase! Eu spun lucrurilor pe nume și spun ceea ce văd. Pot să deranjez și președintele țării. Ce se întâmplă cu banii lui Șucu e incredibil. Să decidă un băiat de 30, 30 și ceva de ani... eu nu-l cunosc pe băiatul ăsta, Sandu. Să dai un milion de euro pe Jambor ăsta? Un milion de euro de la Zilina? M-am uitat și eu, am crezut că a dat 30 de goluri anul trecut.
Pe Rrahmani l-au luat cu 600.000 de euro. Nu te supăra, să-l iei pe Rrahmani cu 600.000 de euro, iar acest băiat, Jambor, cu un milion de euro?! Poate va crește băiatul, nu pot să-l judec după un joc, dar să dai un milion.... eu îl compătimesc pe domnul Șucu, poate e mult spus, dar la un milion de euro iei jucători care îți rezolvă jocul. Trebuie să aduci jucători care să facă diferența.
M-am uitat la Blazek. Nu vă supărați, Săpunaru într-un picior e mai bun decât el. Greșeli mari de interpretare a jocului! Îl aduci pe Manea, care toată viața lui a jucat fundaș lateral și îl folosești fundaș central. Tu îl aduci pe Manea fundaș central. E incredibil! Eu nu înțeleg mișcările astea. Probabil domnul Șucu a lăsat frâiele în mâinile unor oameni pe care îi crede competenți.
Și eu mai greșeam la transferuri, dar făceam 10 transferuri și greșeam cu unul sau doi cel mult. Rapid face 10 transferuri în ultimul timp și greșește cu 8, doar unul sau doi se potrivesc. Se bagă foarte mulți bani, dar nimic sonor", a mai spus Șumudică.
Șumudică: "M-au frapat declarațiile lui Viorel Moldovan și Neil Lennon"
Șumudică a continuat tirada, ajungând și la declarațiile lui Viorel Moldovan și Neil Lennon după partida de la Arad. Antrenorul spune că nord-irlandezul îl scoate practic din schemă pe Claudiu Petrila, care nu mai are loc în noul sistem.
"După care, m-au frapat declarația lui Viorel Moldovan și Lennon. Au spus că sunt ok, că e un punct câștigat. Rapid se bate la titlu, la primele 3. UTA a transferat o grămadă de jucători, nu mai are omogenitate.
Acum este clar că e foarte cald, se pierd electroliți, dar uitați-vă că nu se dau mai mult de două goluri. Ai timp ca la box să se dea o pauză. După fiecare 15 minute se întrerupe meciul. Asta rupe din ritmul jocului, dă timp unui adversar să-și revină dacă are probleme. În condițiile în care tu, Rapid, spui că ești foarte bine pregătită din punct de vedere fizic, dar 6-7 jucător au crampe musculare, iar Emmers face ruptură musculară întrând de pe bancă. Deci nu ține de pregătire, că ar fi fost încărcat. El pur și simplu intră și face ruptură musculară.
Câți bani au dat ei pe Petrila? 700.000? Petrila joacă extremă, bandă stângă și să intre pe piciorul drept, dar în sistemul 3-5-2 el nu poate juca. Tu nu mai ai extreme, îi împingi pe Braun și Borza, care devin extreme. Petrila unde să joace? Și ai dat 700.000 de euro pentru el. Dan Șucu a dat echipa pe mâna unora... eu sunt dezamăgit", a declarat Șumudică.
VIDEO Viorel Moldovan, după UTA Arad - Rapid 1-1: "Rezultatul e singurul lucru care mă mulțumește"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News