Șumudică, mulțumit de jocul echipei sale! Cine sunt jucătorii de la care așteaptă mai mult
CFR Cluj, liderul Ligii 1, cu maximum de puncte, după victoria obținută în fața Chindiei Târgoviște.
Marius Șumudică s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa sa în compania Chindiei și nu a uitat să menționeze că decizia de a schiba sistemul în repriza secundă i-a adus victoria.
„Sunt mulțumit că am câștigat. Menținem linia. Suntem pe primul loc. Am fost un pic supărat în prima repriză, după care am schimbat sistemul și a doua repriză și practic am dominat jocul. M-am uitat pe statistică... au avut un singur șut pe poartă. Mă bucur că l-am făcut pe Alrla să șomeze.
Am întâlnit o echipă foarte bună, foarte bine așezată.
Mie îmi place să mă uit pe Flash și când mă uit acolo, să am cinci buline verzi în dreptul meu și le avem.
Denis încă nu e pregătit. O să-l vedeți pe denis bine pregătit și atunci o să vă dați seama de valoarea lui. Eu îl cunosc foarte bine. Are tot sprijinul meu. Este un jucător care va ajuta CFR-ul. Felicit conducerea clubului că a putut să realizeze acest transfer.
Aștept mai mult de la Petrila, care poate mai mult. Aștept mai mult de la Costache, care poate să dea mai mult, la fel și ușor-ușor cred că ne vom organiza bine și din punct de vedere ofensiv”, a spus Marius Șumidică la finalul meciului cu Chindia, la Digi Sport.
CFR Cluj a trecut, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a treia a Ligii 1. Singurul gol al partidei a fost marcat de Alibec, în minutul 52.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News